Cine e copilul tău?!

Se spune că averea unui neam stă în purtarea tinerilor, iar măsura înțelepciunii în conștiința dreaptă a bătrânilor.
Pare-mi-se că suntem săraci de-a binelea la capitolul acesta, și într-un sens și în celălalt. A vorbi despre educație și bună purtare în școala românească pare a fi cu adevărat lucru mare!
Dacă veți lua cataloagele școlare ale propriilor copii să cercetați rubrica referitoare la purtare nu mă îndoiesc că îi veți găsi ireproșabili, exemplari, superbi. Diferența între realitate și document se va vedea însă abia când veți ieși din cancelarie pe culoar în intenția de a părăsi școala. Veți auzi din gura unora dintre zglobiii școlari care aleargă pe holuri și prin curtea școlii obscenități pe care nu ați fi crezut să le auziți vreodată.
Îmi aduc aminte o scenă de acum câteva luni în care protagonist era un prichindel de gimnaziu care își blagoslovea colegele în gura mare, de față cu părinții veniți să-și recupereze odraslele. Băiețelul cu pricina părea atât de versat în înjurături, încât nici cel mai aprig „aurolac” sau pușcăriaș nu i-ar fi putut egala imaginația. Trimiterile la scene sexuale, poziții și manevre diverse, în care de obicei cuvântul „mă-tii” apărea drept laitmotiv, făceau repertoriul micuțului imposibil de suportat și de acceptat. Surprinderea nu mi-ar fi demolat într-atât cumpătul dacă aș fi înțeles că individul e un caz izolat, un copil problemă… Lucrurile aveau să fie însă mai grave decât mă așteptam. Din tabăra adversă, capete gureșe de fete, educate ce-i drept la manivela camionului, îi răspundeau amicului lor pe aceeași frecvență, scuipând și împletind cuvinte într-un chip mai porcos decât s-ar putea înțelege și subînțelege. Oricum, tema era tot una sexuală, dar de data aceasta părea că se referă strict la teritoriul intim al băiatului. Și unde mai pui că toată această mizerie se petrecea într-una dintre școlile de elită ale urbei, sub ochii unor părinți, parte dintre ei indiferenți, parte chiar zâmbitori, alții însă mai exigenți și dojenitori.
N-am să vă mai povestesc pe mai departe despre alte momente consumate în școală, în așteptarea încheierii zilnice a cursurilor unuia dintre copiii mei, despre concursurile de scuipat, despre hârjoanele aproape senzuale ale unora dintre puberii de pe acolo, despre costumația de discotecă și machiajul libidinos al unor copile cărora cineva, din datorie de serviciu, voiește zadarnic să le bage cartea-n cap.
Tabloul e dezolant! Părinții sunt depășiți, școala e neputincioasă. Copiii au drepturi așa cum și derbedeii au drepturi, asemenea cum și semi-prostituatele cu zulufi adolescentini au drepturi. Și să ferească sfântul să atenționezi cumva pe cineva, că dai de belea. Instituția e una „serioasă”. Avem gardieni care mănâncă semințe la intrare în curtea școlii și povestesc cu găștile fente și chestii diverse și ai putea oricând să fii înșfăcat drept intrus și agresor al scumpelor odrasle de la oraș.
Ce să mai zicem despre bieții profesori atât de prost plătiți, în exercițiul cărora golanii de liceu ascultă manele, se cațără pe bănci, se îmbrâncesc, țipă, plasează flegme pe sub catedră sau chiar pretind să-și modifice singuri notele de prin catalog?! Frumoasă perspectivă! N-ai ce zice!
Aceasta să fie reforma, teribila, mult așteptata reformă a învățământului românesc?!
Dacă-i așa, apoi poftește de-ți culturalizează copiii în astfel de mediu ! A început școala… Poftește ! Totul e permis ! Important va fi să te întrebi cândva totuși „ce educație îți dorești să primească copilul tău”, „ce mediu îi rezervi pentru asta” și abia apoi să vrei cu adevărat să știi ”cine e copilul tău” … (Pr. Lucian Grigore)