Să vă spun drept, am motive îndreptățite să nu cred în funcția de destindere a șopingului; în sensul că nu-i musai să faci cumpărături ca să-ți menții seninul sufletesc. Și-am să vă dau câteva exemple, provenind din experiența ultimelor două luni din viața mea, care atestă câtă amăreală îți poate produce atât de lăudatul șoping.
Mai întâi, am cumpărat, pentru două mătușici câte o intervenție chirurgicală de căciulă, ca să le pun nod unei crize renale și-altei crize de apendicită. Am negociat cu medicul și-am scos pachetul operator la doar 350 de euro, dar asta doar pentru că, în perioada 15 ianuarie-15 februarie, omul cu bisturiul își ținea și el perioada de reduceri masive, ca la orice tarabă serioasă. Dacă aș fi fost inspirat și m-aș fi învârtit și de o a treia mătușă operabilă, pe-asta din urmă mi-ar fi rezolvat-o gratuit, așa mi-a zis doctorul, și părea credibil.
Tot în interes familial a trebuit să târguiesc o notă de zece la „Drept constituțional”, pentru un nepot student, care are nevoie fundamentală de bursă. Iar proful, om de mare caracter, care a format o mare halcă din justiția românească actuală, mi-a spus că-mi vinde nota „zece” la preț de „nouă”, iar data viitoare să-i aduc aminte să-mi facă și-un card de fidelitate. Totodată, m-a pus să mă înscriu pe o listă, ca să pot participa la tombola mărțișorului, unde pot câștiga un Logan pe motorină.
Am mai cumpărat un permis auto pentru un văr, antitalent declarat la șoferie, cât și un carnet plin cu note maxime, pentru o nepoțică ce-și pregătește intrarea ca-n brânză la facultate. Apoi, m-a cam ars la buzunări achiziționarea unui produs de lux, intitulat „neînceperea urmăririi penale”, pentru un fin, vinovat de spitalizarea unui rival în dragoste, pe care l-a pălit c-un făcăleț ghintit…
Șoping, într-un cuvânt; șoping pur românesc. Dar să nu îndrăznească cineva să-mi spună că există ceva relaxant în șopingul povestit de mine.
