Cindy Crawford, șantajată de bona copiilor săi



Fostul top-model Cindy Crawford și soțul ei, omul de afaceri Rande Gerber, au fost victimele unei tentative de extorcare, informează accesshollywood.com.
Potrivit unor documente oficiale completate de FBI și de Biroul procuraturii din Los Angeles, depuse la Tribunalul Districtual, o fostă bonă a cuplului Cindy Crawford – Rande Gerber i-a amenințat pe aceștia că va vinde o fotografie a fiicei lor, pe atunci în vârstă de șapte ani.
Această fotografie a fost realizată de fosta bonă a cuplului și o prezintă pe fetiță legată de un scaun.
Annett Wolf, purtătoarea de cuvânt a fostului model, a declarat că această fotografie a fost realizată în timp ce fetița era implicată într-un joc, fără știrea mamei sale, Cindy Crawford.
Crawford a divorțat de actorul Richard Gere în 1995. În 1998 s-a căsătorit cu Rande Gerber, împreună cu care are doi copii.
Cindy Crawford, celebră pentru alunița de deasupra buzei superioare, a prezentat diverse creații vestimentare pentru toate marile case de modă și a pozat pe copertele a sute de reviste de modă de-a lungul carierei sale de top-model. Ea a ocupat poziția a treia în clasamentul „40 Hottest Hotties of the 90s” alcătuit de postul VH1. Succesul repurtat în cariera de model a transformat-o într-o celebritate și i-a adus numeroase contracte publicitare, roluri în filme pe marile și micile ecrane, dar și calitatea de purtătoare de cuvânt a mai multor organizații umanitare.