Accident grav

Cinci victime au ajuns la spital, după ce un microbuz s-a răsturnat în șanț

Cinci din cei șapte ocupanți ai microbuzului, care mergeau la o pensiune, au ajuns la spital în urma accidentului
Cinci din cei șapte ocupanți ai microbuzului, care mergeau la o pensiune, au ajuns la spital în urma accidentului

Șapte pasageri au tras o spaimă soră cu moartea, după ce microbuzul în care circulau s-a răsturnat într-un șanț, în apropierea localității Rădășeni. Accidentul s-a produs sâmbătă după amiază, în jurul orei 15.30, pe DN 2E, între localitățile Spătărești și Rădășeni. La volanul microbuzului marca Mercedes Sprinter se afla un șofer în vârstă de 45 de ani, din municipiul Iași, care se deplasa împreună cu familia și cu alte rude la o pensiune din zona Gura Humorului. Din cauza șoselei ude și a neadaptării vitezei la condițiile grele de trafic, șoferul a pierdut controlul asupra direcției, microbuzul a derapat într-o curbă la stânga și s-a răsturnat în afara șoselei, lovind un mal de pământ de pe marginea dreaptă a drumului. În urma impactului, șapte dintre ocupanții microbuzului au fost răniți ușor, însă nici unul dintre ei nu a rămas încarcerat în interiorul microbuzului. Șoferul microbuzului s-a ales și el cu câteva leziuni la nivelul feței, însă toate victimele erau conștiente și cooperante cu echipajele de ambulanță sosite la fața locului. Cinci dintre răniți au fost transportați la spitalul din Fălticeni, cu plăgi escoriate, contuzii de coloană și umăr, contuzie scalp parietal, contuzie coapsă și hemitorace precum și contuzie cu hematom cranian frontal, însă nici unul nu a avut nevoie de internare. Doi dintre răniți, șoferul și un alt bărbat de 40 de ani, au refuzat transportul la spital, ei primind îngrijiri la fața locului din partea paramedicilor. Polițiștii l-au testat cu aparatul etilotest pe conducătorul auto aflat la volanul microbuzului, rezultatul fiind negativ, și i-au prelevat probe biologice de sânge pentru stabilirea alcoolemiei. Polițiștii au deschis un dosar penal pe numele său pentru comiterea infracțiunii de vătămare corporală din culpă.

Șoferul a pierdut controlul direcției într-o curbă si microbuzul s-a răsturnat pe partea dreaptă a drumului
Șoferul a pierdut controlul direcției într-o curbă si microbuzul s-a răsturnat pe partea dreaptă a drumului
Drumul microbuzului a fost oprit brusc într-o curbă periculoasă, de lângă Rădășeni
Drumul microbuzului a fost oprit brusc într-o curbă periculoasă, de lângă Rădășeni
Cinci din cei șapte ocupanți ai microbuzului, care mergeau la o pensiune, au ajuns la spital în urma accidentului
Cinci din cei șapte ocupanți ai microbuzului, care mergeau la o pensiune, au ajuns la spital în urma accidentului

Recomandări

Un bărbat care s-a răsturnat cu tractorul și a suferit răni multiple, preluat și dus la spital cu elicopterul

Accidentul de la ieșirea din Suceava, provocat de o tânără șoferiță de 18 ani, care a pătruns pe contrasens