Cinci unități de învățământ din județ au obținut titlul de „Școală europeană”



Colegiul din Gura Humorului a avut cel mai bun rezultat din judet
Colegiul din Gura Humorului a avut cel mai bun rezultat din judet

Cinci unități de învățământ din județ au obținut titlul de „Școală europeană” în cadrul competiției cu același nume, organizată de aproape 20 de ani de către Ministerul Educației, la care participă instituții care au fost și sunt implicate în proiecte europene din domeniul educației.
Este vorba despre Colegiul „Alexandru cel Bun” Gura Humorului, care s-a clasat pe locul III la nivel național, cu 188 de puncte, Colegiul Economic „Dimitrie Cantemir” Suceava (locul 10, 180 de puncte), Școala Gimnazială nr.1 Suceava (177 de puncte), Liceul Teoretic „Filadelfia” Suceava (153 de puncte) și Liceul Tehnologic „Iorgu Vârnav Liteanu” Liteni (144 de puncte).
Unitățile premiate vor primi certificatele de „Școală europeană” în cadrul unei festivități ce va avea loc în București.
105 unități de învățământ preuniversitar care au derulat proiecte în cadrul programelor europene din domeniul educației și formării profesionale au primit în acest an titlul de „Școală europeană“.
– Certificatul „Școală Europeană” este valabil trei ani
Anul trecut, în 2022, cele nouă unități de învățământ care au obținut trofeul de ”Școală Europeană” au fost premiate de Ministerul Educației și de IȘJ Suceava, județul nostru fiind pe locul II la numărul de școli certificate.
Potrivit Ministerului Educației, Competiția „Școală europeană” a fost lansată în 2004 ca semn al recunoașterii contribuției școlilor românești la sprijinirea eforturilor României de integrare în Uniunea Europeană. Certificarea școlilor cu titlul „Școală Europeană” conferă recunoaștere și prestigiu în cadrul comunităților educaționale, iar eforturile pe care aceste școli le fac pentru menținerea titlului obținut determină un interes tot mai crescut pentru dezvoltarea de noi și noi proiecte.
Odată obținut, certificatul „Școală Europeană” este valabil pentru o perioadă de trei ani, după care școala trebuie să candideze din nou pentru a reconfirma titlul obținut.
Obiectivele competiției: recunoașterea rolului pe care l-au avut și îl au școlile românești la promovarea unei imagini pozitive a României și a valorilor școlii românești în spațiul european; susținerea dezvoltării conceptului de învățare pe tot parcursul vieții în învățământul preuniversitar; stimularea cooperării între școlile din România și instituții similare din țările Uniunii Europene.



Recomandări

Rodica Zimbru, în cursa pentru titlul de Directorul Anului. Dionisie Palievici, de la Bivolărie, finalist în etapa regională