Consiliul Județean Suceava a aprobat, în ședința de ieri, rectificarea bugetului județului, cu suma de cinci milioane de lei, fonduri primite de la Guvernul României pentru reabilitarea infrastructurii de drumuri județene și comunale. Potrivit hotărârii aprobate de deliberativ, trei milioane de lei au fost alocate pentru refacerea drumurilor județene afectate de inundațiile de la sfârșitul lunii iulie a.c., iar alte două milioane de lei vor fi folosite pentru finanțarea cheltuielilor aferente refacerii drumurilor comunale. Tot în ultima ședință a Consiliului Județean s-a aprobat alocare sumei de 150.000 de lei pentru finanțarea reconstrucției unor locuințe distruse de inundații. Șeful administrației județene, Gheorghe Flutur, a mai spus că fondurile provin din donațiile făcute Consiliul Județean Alba. „Donația a fost făcută de administrația județeană din Alba, condusă de un reprezentant PD-L, din dorința de veni în sprijinul celor care au avut de suferit în urma inundațiilor”, a declarat Flutur.
În același timp, el a precizat că în perioada următoare va fi constituită o comisie care să verifice situația mai multor familii din localitățile calamitate, precizând că nu toate case afectate de inundații au fost incluse în raportul privind pagubele înregistrate la nivelul întregului județ.
„Au venit în audiență mai multe persoane care mi-au spus că locuințele lor au fost afectate de inundații, însă nu au fost prinse în raportul echipelor de evaluare a pagubelor, pentru a primi bani pentru reconstrucție. Vom face anchete sociale și vom acorda sprijin acolo unde va fi cazul”, a declarat președintele CJ Suceava.
Flutur a criticat din nou „zgârcenia” premierului Tăriceanu Pe de altă parte, Gheorghe Flutur a acuzat din nou „zgârcenia” premierului României, Călin Popescu Tăriceanu, precizând că suma de cinci milioane de lei primită de județul Suceava la ultima rectificare bugetară este mai mult decât insuficientă. Flutur a arătat că Suceava a primit fonduri de șapte ori mai puține decât cele care au ajuns la Consiliul Județean Bacău.
„Am împărțit zgârcenia lui Tăriceanu. Sunt de șapte ori mai puține fonduri decât i s-au alocat lui Hrebenciuc la Bacău. Suma care a fost alocată județului Suceava este ca o picătură într-un ocean”, a spus președintele Consiliului Județean Suceava.





