Reprezentanții Inspectoratului pentru Situații de Urgență Suceava au transmis un avertisment în cursul zilei de ieri referitor la incendiile de vegetație uscată, în primele patru zile ale lunii august înregistrându-se cinci astfel de incendii care au afectat o suprafață de peste zece hectare, în localitățile Solca, Arbore și Negostina.
Cu două zile în urmă, o săteancă din Brodina a dat foc unor gunoaie strânse de prin curte. Lăsat nesupravegheat, focul s-a extins la grajd, flăcările distrugând și aproximativ șapte metri cubi de cherestea și un tractor aflat în aceeași gospodărie.
Reprezentanții ISU Suceava arată că statisticile referitoare la misiunile din ultimii ani arată că în județ au loc în această perioadă numeroase incendii la gospodării, având drept cauză focul deschis efectuat pentru curățenia în gospodărie prin distrugerea resturilor menajere sau furajere din grădini și curți. De asemenea, tot în această perioadă se înregistrează și cel mai mare număr de arderi necontrolate ca urmare a acțiunilor de igienizare a terenurilor agricole de vegetația uscată.
„Cazuistica incendiilor arată că, de cele mai multe ori, cetățenii au efectuat arderea miriștilor, resturilor menajere ori a vegetației uscate pe timp de vânt sau amplasând grămezile ce urmau a fi distruse prin ardere în apropierea șurilor, adăposturilor de animale, furajelor sau pădurilor, ceea ce a condus la propagarea rapidă a focului la gospodării și anexele acestora, precum și la fondul forestier, arderile producând pagube mari și, din nefericire, chiar și pierderi de vieți omenești”, se arată într-un comunicat al ISU Suceava.
ISU amenință cu amenzi drastice, care pot ajunge și la 25.000 de lei
Pompierii reamintesc cetățenilor că arderea miriștilor, a vegetației uscate, a resturilor vegetale și a altor materiale combustibile fără obținerea permisului de lucru cu foc și fără luarea măsurilor pentru împiedicarea propagării focului la vecinătăți, precum și amenajarea locurilor pentru utilizarea focului deschis în condiții și la distanțe care favorizează propagarea focului la construcții, depozite, culturi agricole, păduri, plantații și alte vecinătăți, constituie contravenții și se sancționează cu amendă de la 1.000 lei la 2.500 de lei (conform HGR nr. 537/2007 privind stabilirea și sancționarea contravențiilor la normele de prevenire și stingere a incendiilor).
De asemenea, potrivit reglementărilor în vigoare, arderea pajiștilor permanente se sancționează cu amendă de la 3.000 la 6.000 lei pentru persoanele fizice, respectiv cu amendă de la 25.000 la 50.000 de lei pentru persoanele juridice.
La nivel național, Inspectoratul General pentru Situații de Urgență a încheiat cu Garda Națională de Mediu și cu Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură un protocol de colaborare privind acțiunile de monitorizare a modului de respectare de către fermieri a bunelor condiții agricole și de mediu referitoare la arderea miriștilor și a resturilor vegetale pe terenul arabil și la arderea pajiștilor permanente
„Prin acțiuni comune, se urmărește reducerea cazurilor de ardere a miriștilor și a vegetației, prin sancționarea celor care încalcă aceste dispoziții, de către toate cele trei instituții semnatare ale protocolului, care pot duce inclusiv până la neacordarea subvenției agricole pentru parcelele de teren în cauză”, a precizat ieri purtătorul de cuvânt al ISU Suceava, Alin Găleată.