Cupa Hagi

Cinci echipe luptă pentru dreptul de a reprezenta județul Suceava

Stadionul Nada Florilor din Fălticeni va găzdui sâmbătă faza județeană a Cupei Hagi la fotbal, întrecere rezervată copiilor în vârstă de 12 ani și mai mici. La competiția care va desemna echipa ce va reprezenta județul Suceava la faza zonală a Cupei Hagi, programată pe stadionul Areni, în zilele de 17 și 18 aprilie, și-au anunțat participarea un număr de cinci formații: Dorna Vatra Dornei, Sporting Suceava, LPS Suceava, Danalis Zvoriștea și CN Nicu Gane. Turneul de la Suceava, unde și-au anunțat prezența reprezentantele județelor Iași, Botoșani, Vaslui, Bacău și Neamț, va fi supervizat de însuși Gheorghe Hagi, pentru că așa prevede protocolul turneului. În paralel cu turneul rezervat cluburilor, stadionul Areni va găzdui în aceeași perioadă și Cupa Danone la minifotbal, o întrecere între școli, la care au drept de participare copii cu vârsta cuprinsă între 10 și 12 ani. Laureatele turneului de la Suceava, se vor califica pentru faza finală a competiției, care se va disputa la vară, la Constanța.

Recomandări

Dorin Goian spune că promisiunile din campanie nu s-au respectat, iar Primăria Suceava nu a ajutat financiar echipa de fotbal Cetatea

Consiliul Județean se implică în planul de a avea în Suceava echipă de prim eșalon la rugby: ”Două echipe, un singur județ, aceeași pasiune”