Cinci copii cu vârste între 11 și 16 ani au ajuns la spital, intoxicați cu monoxid de carbon, după ce un incendiu le-a cuprins locuința în toiul nopții. Focul a pornit în toiul nopții de miercuri spre joi, în jurul orei 00.45, într-o gospodărie din comuna Iaslovăț și a fost observat destul de târziu de cei care au dat alarma. La fața locului au ajuns în scurt timp șapte autospeciale de pompieri aparținând Gărzii de Intervenție Solca și Detașamentului de Pompieri Rădăuți, împreună cu lucrătorii Serviciilor Voluntare pentru Situații de Urgență ale localităților Iaslovăț, Milișăuți, Cajvana și Arbore. La sosirea echipajelor de pompieri ardeau anexele gospodărești și acoperișul casei de locuit, existând pericolul de propagare la întreaga gospodărie și la proprietățile învecinate. În timpul intervenției salvatorilor, șase membri ai familiei din locuința cuprinsă de flăcări au avut nevoie de intervenția echipajelor de ambulanță sosite la fața locului. Personalul sanitar a acordat primul ajutor medical pentru cinci minori, trei fete și doi băieți cu vârste cuprinse între 11 și 16 ani, care au fost intoxicați cu monoxid de carbon. A fost de asemenea nevoie de intervenția unui echipaj al ambulanței și pentru o femeie de 63 de ani, care a suferit un atac de panică. Toți cei șase au fost transportați la Centrul de Primire Urgențe al spitalului din Rădăuți, pentru investigații suplimentare.
Misiunea de stingere a fost deosebit de grea din cauza construcțiilor în mare parte din lemn, dispuse foarte apropiate între ele. Au ars magazia, garajul, șura și adăpostul de animale pe o suprafață totală de 110 metri pătrați, precum și astereala acoperișului casei pe 130 de metri pătrați. A fost distrusă astereala acoperișului bucătăriei de vară pe 32 de metri pătrați și alte bunuri din interioare. Flăcările au degradat planșeele de la casă și de la bucătărie, bunuri casnice și circa 5 tone de furaje. Cauza probabilă de izbucnire a incendiului a fost un scurtcircuit produs la un conductor electric defect, casa având o instalație electrică îmbătrânită. Incendiul a fost lichidat după 4 ore de intervenție, fiind salvate casa și bucătăria proprietarilor.