Hai că ne-am liniștit. Ba chiar ne cam pare rău că ne-am agitat atâta pentru piatra aia aruncată de Pițurcă în lac. Mai toată lumea țiitoare de condei s-a simțit datoare să aibă o opinie, de la cele echilibrate până la alea partizane rău. Cum a fost și cazul meu, poate mai vehement, dar sincer. Nu că aș aprecia ieșirile în decor ale lui Mutu, dar, cum adevărat zicea și Gicu Dobrin, nu e ceva neobișnuit ca jucătorii să răbufnească. Problema delicată este cum captezi aceste energii pentru a le canaliza pe calea justă. Ori, după părerea mea, selecționerul nu excelează deloc în această direcție. Ba chiar are niște idei ciudate de-a binelea. E mulțumit că Mutu nu l-a înjurat, dar adaugă că ar fi spre binele lui să n-o fi făcut-o nici în gând! Hai că asta e chiar ieșită din comună, cum ar spune Marin Sorescu, un concetățean de-al lui Piți din Republica Oltenia. Păi lui Mutu i-ar fi putut trece prin cap și să-i pună pioneze pe bancă și tot n-ar fi putut fi acuzat pentru gândurile lui, după cum nimeni din lumea asta nu poate fi.
Iar cât privește înjurăturile… Lasă-i-le și lui Mutu, lasă-ni-le și nouă, măcar în gând! Măcar aici să nu să nu se simtă cenzura! Până și preotul nuanțează: să nu înjuri de cele sfinte. Iar cei fără de prihană nu se prea învârt în jurul “fenomenului”. Efectul terapeutic al sudalmei este apreciat până și de Cioran care spune că fără asemenea exteriorizări s-ar aliena lumea și s-ar umple ospiciile. A nu se înțelege că fac o pledoarie pentru înjurătură, dar câți dintre noi pot spune că n-au folosit-o măcar o dată în viață, din tot sufletul, cu obidă? Măcar în gând…
