În zidul de piatră care mărginește cimitirul catolic din orașul Siret se văd lespezi mari de gresie cenușie, pe care mâini iscusite de meșteri pietrari au cioplit litere ciudate și motive ornamentale meșteșugite.
Scrierea și motivele decorative specifice culturii armene sunt semnele existenței, în vechiul târg al Siretului (a cărui primă mențiune documentară datează din anul 1340), a unei comunități armenești, astăzi total dispărută din perimetrul localității.
Armenii, „părinții Moldovei”
Prezența armenilor în Siret, cea dintâi capitală a statului moldav, nu trebuie să ne mire.
Nicolae Iorga îi numea pe armeni „părinții Moldovei”, subliniind că așezarea armenilor în zonă, care erau apreciați ca buni negustori, încă înainte de constituirea statală, a stimulat apariția unor nuclee de dezvoltare comercială.
Dacă la 1350 se consemnează întemeierea la Botoșani a celei dintâi biserici armene din spațiul moldav, putem bănui prezența armenilor și în alte așezări din Moldova.
Civitate Cerethensi
În orașul Siret (Civitate Cerethensi), capitala Moldovei din vremea domniei lui Lațcu Vodă, capitală pe care voievodul Petru I Mușat (care a finalizat, la 1384, construcția Bisericii Sf. Treime) a mutat-o, în preajma anului 1388, la Suceava, armenii au avut biserica lor.
Diaconul armean Minas Tokhateți (Minas din Tokhat), autorul unui poem în care istorisește despre persecuția și prigoana armenilor din anul 1551 (un poem cu 110 catrene intitulat „Jelania asupra armenilor din Țara Valahilor”) pomenește despre existența unor biserici armene în mai multe localități moldovene (biserici care au fost prădate și ruinate, iar „cărțile armenilor s-au ars”), semnalând alături de cele din Hotin, Iași, Vaslui, Botoșani, Roman, Suceava și biserica din Siret.
La Siret, armenii aveau „o biserică de piatră”
Unul dintre călătorii străini care au străbătut Țara Moldovei, Vlas Koicevic, scrie la 7 iunie 1661 că la Siret „armenii au o biserică de piatră”.
Desigur că această biserică a avut și cimitirul ei, cimitir care însă a dispărut odată cu lăcașul de cult.
Istoria a fost vitregă cu aceste locuri. Un alt călător străin, Vitto Piluzzi, consemna că la 1687 „Moldova era aproape distrusă”.
„Cotnarii, Baia, Târgu Frumos, Târgu Siret, Suceava, Botoșanii, Romanul, Bacăul, Bârladul, Ștefăneștii, Hușii, Vasluiul, Săbăoanii, toate aceste orașe sunt părăsite, oamenii sunt fugiți în Polonia și în Transilvania”, scria el.
58 de familii de armeni, la anexarea Bucovinei
La ocuparea nord-vestului Moldovei de către austrieci (1774) și anexarea teritoriului, sub numele de Bucovina, la Imperiul Habsburgic (1775), generalul Gabriel baron von Spleny consemna, în teritoriul ocupat de trupele imperiale (în extensia sa maximă), o populație de 17.047 de familii, care locuiau într-un număr de 290 de localități, din care doar trei erau orașe (Cernăuți, Siret și Suceava), iar restul sate și cătune.
Din totalul acestor familii, 58 erau familii de armeni.
Politica habsburgică a căutat să sporească numărul acestora, încercând să atragă un număr cât mai mare de negustori armeni din Galiția și din Moldova, existând chiar intenția constituirii unor colonii comerciale armenești.
Privilegii pentru negustorii armeni
Încurajați de această politică, negustorii armeni din Suceava (unde erau concentrați cei mai mulți armeni) au cerut în mai multe rânduri acordarea unor privilegii comerciale, făgăduind să convingă și să atragă un număr cât mai mare de negustori care să contribuie la dezvoltarea provinciei.
Ca urmare a numărului tot mai mare de meseriași și comercianți care au venit din alte zone ale imperiului, populația celor trei orașe a crescut constant, înregistrând în anul 1784 un spor de 54,7% față de anul 1774.
De remarcat faptul că, la cererea negustorilor armeni Ion și Nicolae Capri (Kapri), Bucovina a fost inclusă în cordonul vamal, iar în luna august 1786 orașului Suceava i s-a conferit rangul de oraș comercial liber.
“Lespedile armenesci, ce se află în cimitirul apusean”
La ocuparea Bucovinei, armenii din teritoriul supus coroanei austriece erau cu precădere armeni gregorieni ortodocși, dar, odată cu colonizarea provinciei, au început să vină și armeni de religie romano-catolică.
Siretul, care încă de când era capitala Moldovei, din vremea domniei lui Lațcu Vodă, a avut o episcopie catolică, a fost un loc în care s-au așezat armenii catolici.
În “Revista Politică”, din data de 1 octombrie 1887, se consemnează faptul că “orașul Siret a început a înteresa pe archeologi”, semnalându-se inscripțiile de pe “lespedile armenesci, ce se află în cimitirul apusean”.
“Nu scim ce vor fi conținând ele – se consemnează în continuare – dar credem că, îndată ce vor fi descifrate și trăduse, le vom pute publica prin acest diar”.
Pietrele de mormânt ale armenilor din vechime, recuperate probabil din jurul vechii biserici armenești dispărute, au fost utilizate la ridicarea zidului din piatră al cimitirului catolic din Siret, alcătuind împreună cimitirul din… zidul cimitirului.
“Odată erau mulți armeni la Siret”
Nicolae Iorga, scriind despre domnia lui Ștefan cel Mare, care, la fel ca și Alexandru cel Bun (care a încuviințat înscăunarea unui episcop armean la Suceava), a adus armeni în Moldova pentru a contribui la prosperitatea orașelor moldovenești, accentua faptul că “nu putea să existe pe vremea aceea un târg moldovenesc, deci comerț, fără armeni”.
În lucrarea “Neamul românesc din Bucovina” (1905) el scrie următoarele:
“Odată erau mulți armeni la Siret, ca și la Suceava și în multe alte locuri; acum se mai citește numai pe o dugheniță din sus numele Burdeștilor, armeni bogați, de viță veche”.
Una din lespezile funerare din zidul cimitirului siretean
Pe una din lespezile funerare din zidul cimitirului siretean, inscripționată cu caractere latine, se poate citi numele lui Stefan Bogdanowicz.
Documentele din anii de început ai colonizării Bucovinei menționează un armean cu numele de Stepan Bogdanovici (Stefan Bogdanowicz), care, cumpărând moșia Orășeni de la boierul moldovean Palade, s-a adresat, la data de 8 iunie 1781, către Administrația Bucovinei cu dorința, ca pe cont propriu, să aducă și să așeze circa 50 de familii de germani pe această moșie.
Ulterior, între familiile armene înnobilate ca urmare a patentei imperiale din anul 1787, alături de Antonovici, Pruncul, Petrovici, Romașcan, Teodorovici, se află și familia Bogdanovici.
