Căpitanul echipei naționale a României, Cristian Chivu, a susținut, ieri, o conferință de presă, la Zenica, în care a anunțat că e posibil să nu mai îmbrace tricoul „tricolor” după preliminariile CE-2012, însă nu a oferit mai multe explicații privind decizia sa din respect pentru meciul cu Bosnia.
Totodată, el a menționat că nu știe dacă va putea evolua în partida Bosnia-Herțegovina – România, din preliminariiel Euro-2012. „Decizia îmi aparține dacă voi intra pe teren. Dacă mă voi simți apt 80 la sută voi intra pe teren. Sunt un jucători care își pot da seama dacă pot ajuta echipa sau nu. Înmi doresc din tot sufletul ca mâine să mă trezesc, să n-am nicio problemă medicală și să pot juca. Mă încearcă un sentiment de dezamăgire, mai e o zi pană la acest meci și eu sunt sub semnul întrebării. Asta e viața. Noi ne vom juca șansa, probabil calificarea în meciul de mâine”, a mai spus Chivu.
Căpitanul naționalei româniei a lăudat echipa Bosniei. „Bosnia a fost tot timpul o echipă incomodă, nu doar pentru România, pentru multe echipe. Au jucători de calitate, care au crescut în valoare, care joacă la echipe puternice din Europa. Și ei își doresc să ajugă foarte mult la turneul final. Noi însă vom juca la victorie. O victorie aici ne-ar aduce un avantaj moral, un avantaj real față de Bosnia, care în opinia mea e contracanditata noastră”, a adăugat Chivu.
