Români

Chivu a intrat iar în gura presei italiene



Jurnaliștii italieni cer înlocuirea lui Chivu cu un alt jucător din lotul lui Inter
Jurnaliștii italieni cer înlocuirea lui Chivu cu un alt jucător din lotul lui Inter

Site-ul calciomercato.it a scris că rămâne un mister de ce joacă fundașul Cristian Chivu, iar Santon este doar rezervă, după prestația mai slabă a internaționalului român în partida pe care echipa Internazionale Milano a pierdut-o, duminică, în deplasare, scor 1-3, cu formația Udinese.
Sursa citată i-a acordat nota 5,5 lui Chivu, la fel ca și cotidianul Il Sussidiario și agenția Datasport. „Rămâne un mister de ce joacă Chivu și Santon este rezervă. Isla a atacat puțin, dar atunci când a făcut-o l-a pus în dificultate pe român”, a scris calciomercato.it.
„Chivu a început bine meciul, dar apoi a suferit la accelerările lui Isla”, a notat Il Sussidiario.
„Românul a urcat puțin în banda stângă, iar Sanchez a fost ca un spin pentru el. A ieșit accidentat”, a scris Datasport.
Formația Internazionale Milano, cu românul Cristian Chivu în teren până în minutul 90+1, a fost învinsă, duminică, în deplasare, cu scorul de 3-1, de echipa Udinese, în etapa a XXI-a a campionatului Italiei. Chivu a fost sancționat cu un cartonaș galben în minutul 71 și a ieșit în minutul 90+1, accidentat, fiind înlocuit cu Santon.
Și Ștefan Radu este criticat de ziariști
Site-ul calciomercato.it a scris că fundașul Ștefan Radu a jucat fără determinare în partida pe care echipa Lazio Roma a pierdut-o, duminică, în deplasare, scor 1-3, în fața formației Bologna, în etapa a XXI-a a campionatului Italiei.
Sursa citată i-a acordat nota 5,5 lui Radu, la fel ca și site-ul newnotizie.it. „Partidă slabă pentru Radu. Românul a jucat fără determinare și a fost mai mereu prins avansat atunci când trebuia să se apere”, a scris calciomercato.it.
„Ștefan Radu, alături de Muslera, a mai salvat ceva din apărarea lazială”, a notat newnotizie.it.
Agenția Datasport și site-ul tuttomercatoweb.com i-au acordat nota 5 fundașului român. „Radu a fost de nerecunoscut. În atac nu s-a văzut deloc, iar în defensivă nu a reușit să-l blocheze pe Ramirez”, a scris Datasport.
„În prima jumătate de oră românul a respins tot, dar apoi a fost depășit constant de atacanții adverși”, a notat tuttomercatoweb.com.
Fundașul Ștefan Radu a fost integralist în partida pe care echipa Lazio Roma a pierdut-o, duminică, în deplasare, scor 1-3, în fața formației Bologna, în etapa a XXI-a din Serie A.
Tamaș, tontogol în Anglia
Fundașul echipei West Bromwich Albion, Gabriel Tamaș, a „simțit din nou gustul infernului Rovers”, duminică, la partida cu Blackburn, în care a înscris un gol „comic” în propria poartă, informează cotidianul Daily Star.
„Gabriel Tamaș a simțit din nou gustul infernului Rovers, după ce prestația sa de coșmar i-a dus pe oamenii lui Steve Kean îl al șaptelea cer. Tamaș a oferit echipei Blackburn avantajul cu un autogol comic”, menționează sursa citată, într-un articol cu titlul „Blackburn – West Brom 2-0 – Gabriel Tamaș nu este un înger, făcându-le un cadou celor de la Rovers”.
Daily Star amintește că în luna decembrie, în meciul de pe teren propriu cu Blackburn, scor 1-3, Tamaș a fost eliminat.
Tehnicianul Roberto Di Matteo a calificat drept „bizar” autogolul lui Tamaș. „Fundașul și-a calculat greșit momentul săriturii, a lovit mingea în direcția greșită și aceasta a ajuns în poarta noastră”, a adăugat Di Matteo.
Fundașul român Gabriel Tamaș a înscris în propria poartă în partida pe care echipa West Bromwich Albion a pierdut-o, duminică, în deplasare, cu scorul de 0-2 (0-1), în fața formației Blackburn Rovers, în etapa a XXIV-a a campionatului Angliei. Tamaș, care a jucat tot meciul, și-a dat autogol în minutul 41. Celălalt gol al învingătorilor a fost marcat de Hoilett, în minutul 47.



Recomandări