Chițoiu și Gerea și-au înregistrat oficial demisiile. Ponta va fi interimar la Finanțe, Niță la Economie



Daniel Chițoiu și Andrei Gerea și-au înregistrat oficial demisia din funcția de ministru al Finanțelor, respectiv ministru al Economiei, la cabinetul prim-ministrului, imediat după discuția dintre premierul Victor Ponta și liderul PNL, Crin Antonescu, au declarat agenției MEDIAFAX surse oficiale. Premierul Victor Ponta va prelua postul de ministru interimar al Finanțelor, iar Constantin Niță va fi ministru interimar la Economie.Guvernul arată, într-un comunicat, că, pentru funcționarea stabilă și eficientă a Guvernului, primul ministru a avut o convorbire cu presedintele PNL, Crin Antonescu.”Acestuia i s-a solicitat să fie înaintate cele patru propuneri de miniștri liberali pentru ministerele în discutie, dar propunerea a fost respinsă de către presedintele Crin Antonescu, care a motivat că nu dorește să intre în contradicție cu deciziile interne ale PNL. Ulterior, primul ministru Victor Ponta i-a solicitat președintelui Crin Antonescu să propună doi miniștri din partea PNL pentru a prelua interimatul la Ministerul Finanțelor Publice și, respectiv, la Ministerul Economiei. Președintele PNL, Crin Antonescu, a refuzat și în acest caz să facă vreo propunere din partea PNL”, se afirmă în comunicat.Urmare a acestei situații, premierul a luat act de demisiile miniștrilor Chițoiu și Gerea și a înaintat președintelui Traian Băsescu, „după consultări în USL”, propuneri pentru ocuparea interimară a celor doua poziții de miniștri Purtătorul de cuvânt al PNL precizează că BPN al partidului a stabilit ca, miercuri, Daniel Chițoiu și Andrei Gerea să își depună „în mod formal” demisiile din Guvern, în contextul în care premierul Ponta spunea luni că demisiile au fost depuse la cabinetul său, dar nu au fost înregistrate la Guvern.



Recomandări

Rezultate Exit-poll: George Simion pe locul I, Crin Antonescu și Nicușor Dan la egalitate sau la diferență foarte mică, Victor Ponta pe locul IV

Rezultate Exit-poll: George Simion pe locul I, Crin Antonescu și Nicușor Dan la egalitate sau la diferență foarte mică, Victor Ponta pe locul IV
Rezultate Exit-poll: George Simion pe locul I, Crin Antonescu și Nicușor Dan la egalitate sau la diferență foarte mică, Victor Ponta pe locul IV

Daniel Constantin: Ponta este ”dușmanul” prin intermediul căruia Dragnea vrea să se credibilizeze

ALDE, partener la guvernare: Noua propunere de premier va fi făcută în COALIȚIE, în urma unei „analize amănunțite”. Au existat sincope în coordonarea miniștrilor

Ponta: Eu tot spun că nu se mărește cota unică; salarii majorate pentru „categorii țintite”