București

Chirurgul Sorin Hîncu a câștigat premiul „Medicul implicat”, la a V-a ediție a Galei Medica



Chirurgul sucevean Sorin Hîncu, premiat la a V-a ediție a Galei Medica, organizată de Colegiul Medicilor din România
Chirurgul sucevean Sorin Hîncu, premiat la a V-a ediție a Galei Medica, organizată de Colegiul Medicilor din România

Chirurgul sucevean Sorin Hîncu a fost premiat la a V-a ediție a Galei Medica,organizată de Colegiul Medicilor din România pentru a răsplăti și omagia excelența și dăruirea în profesie.
Gala Medica și-a desemnat câștigătorii miercuri seară, la Teatrul Mic din București, în cadrul unui eveniment la care au fost prezenți ministrul Sănătății, Eugen Nicolăescu, secretarul de stat în Ministerul Sănătății dr. Raed Arafat, personalități ale lumii medicale, președinți ai colegiilor județene ale medicilor, reprezentanți ai asociațiilor de pacienți și ai mass-media.
Chirurgul sucevean a primit premiul juriului la categoria „Medic implicat” – „Dr. Alexandru Pesamosca”, pentru modul în care s-a implicat în viața comunității medicale și pentru abilitățile de manager dovedite atât în perioada în care a fost director al Spitalului Suceava, cât și din poziția pe care o ocupă acum, de președinte al Colegiului Medicilor Suceava.
Sorin Hîncu este medic primar în specialitatea Chirurgie Generală și conduce secția Chirurgie Generală din cadrul Spitalului Suceava din 1992. Între 1997 și 2005 a fost directorul Spitalului Suceava. Între 1999 și 2011 a fost vicepreședintele Colegiului Medicilor Suceava, iar din 2011 a devenit președintele acestei organizații profesionale, poziție din care a inițiat și dezvoltat congresul „Zilele Medicale ale Sucevei”, ajuns în acest an la a II-a ediție.
„Acest premiu mă onorează în mod deosebit, atât pe mine, cât și colectivul din care fac parte și fără de care n-aș fi reușit. Sper să avem o activitate prodigioasă și să facem ceva pentru cadrele medicale din Suceava, care merită acest lucru”, a spus Sorin Hîncu, dedicând premiul tuturor medicilor din județ.



Recomandări

Ghiță Păcurariu, omul legat 15 ani de echipa națională de fotbal a României, se mulțumește în prezent cu meciurile de pe Areni

De Ziua Mondială a Sănătății, Colegiul Medicilor reafirmă susținerea unui dialog „deschis, transparent și onest între medici și pacienți”

Raluca Schipor Baban: „Humanum Lumen oferă un sens și o semnificație viziunii artistice individuale, o devoalare a conceptelor estetice colective”

O femeie care era pasager într-un autobuz TPL a ajuns la spital după ce șoferița de la volan a frânat brusc pentru a evita un accident

O femeie care era pasager într-un autobuz TPL a ajuns la spital după ce șoferița de la volan a frânat brusc pentru a evita un accident
O femeie care era pasager într-un autobuz TPL a ajuns la spital după ce șoferița de la volan a frânat brusc pentru a evita un accident