Zeci de polițiști și polițiști de frontieră din județul Suceava au fost prinși că au decontat ilegal în ultimii ani din bugetul instituțiilor ai căror angajați erau sume de ordinul zecilor de mii de lei, reprezentând contravaloarea chiriilor.
Dacă, în unele cazuri, măgăriile au fost mai mici și s-a decis doar sancționarea administrativă a polițiștilor cu pricina, în alte situații sunt dosare penale încă în lucru pe rolul Parchetului de pe lângă Tribunalul Suceava, dar și la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Suceava, în mânărelile cu decontarea chiriilor fiind implicați și ofițeri.
Toți aceștia sunt cercetați pentru înșelăciune, fals în înscrisuri sub semnătură privată și uz de fals.
Potrivit datelor furnizate de Biroul de Presă al Inspectoratului de Poliție Județean (IPJ) Suceava, mai mulți agenți de poliție au fost obligați să returneze sumele primite ilegal.
Din datele pe care le deținem, în aceste cazuri polițiștii au decontat sume mai mari decât le plăteau în realitate persoanelor care i-au primit în chirie.
Un singur agent a primit 17.000 de lei, chiria pentru o cameră în care nu ar fi locuit niciodată
Există însă cazuri în care agenți de poliție vor fi dați pe mâna judecătorilor pentru că și-au înșelat instituțiile ale căror angajați erau.
Unul dintre aceste cazuri este al agentului Dănuț Păun, din municipiul Suceava, subofițer în cadrul postului de poliție al comunei Mălini. Respectivul va fi trimis în judecată în perioada următoare, fiind acuzat că a încheiat un contract de închiriere pentru o locuință în Mălini, contract pe care la scurt timp l-a reziliat la Finanțe, însă nu a anunțat acest lucru și la IPJ Suceava, încasând în perioada 2009-2012 diferite sume de bani reprezentând decontarea chiriei.
În acest caz, procurorii au stabilit un prejudiciu de aproximativ de 17.000 de lei.
Din câte se pare, agentul nu a locuit la adresa respectivă, însă încasa lunar chiria pe care chipurile i-o plătea proprietarului. Odată reziliat contractul de închiriere la Finanțe, nici proprietarul nu plătea vreun leu drept impozitul pe veniturile obținute din închirierea locuinței.
În alte cazuri, polițiștii treceau în contract sume mult mai mari decât s-au înțeles cu proprietarii locuințelor închiriate. De exemplu, susțin surse judiciare, dacă în contract era trecută suma de 250 de lei, lunar, ulterior, cifra se modifica în 1.250 de lei, lunar. Astfel, 250 de lei mergeau către proprietar, iar diferența de 1.000 de lei, în buzunarul agentului chiriaș.
Cinci polițiști stăteau cu chirie, în acte, într-o cameră cu două paturi
În anchetă au fost descoperite și mai multe cazuri de-a dreptul hilare, cum ar fi faptul că pe aceeași cameră aveau contracte de închiriere, în același timp, nu mai puțin de cinci polițiști de frontieră.
Când anchetatorii au descins la adresa respectivă, au găsit o cameră cu două paturi, fără sobă, fără bucătărie sau grup sanitar, în care, potrivit contractelor de închiriere depuse la sediul instituției la care lucrau, ar fi trebuit să locuiască nu unul, nu doi, ci cinci agenți.
Un alt exemplu este cel al unor ofițeri de la Sectorul Poliției de Frontieră Izvoarele Sucevei. E vorba de doi comisari-șefi care, chipurile, locuiau cu chirie în aceeași odaie și care plăteau o chirie lunară mai mare decât într-un apartament cochet din municipiul Suceava. Fiecare dintre cei doi ofițeri primea deconturi lunare de 1.500 de lei. Culmea, cei doi ofițeri stăteau în chirie, potrivit contractului, în gospodăria părinților unui subofițer din cadrul Poliției de Frontieră.
De altfel, la Sectorul Poliției de Frontieră Izvoarele Sucevei, mai bine de jumătate dintre lucrători sunt bănuiți de ilegalități făcute cu deconturi ale unor chirii fictive.
17 polițiști, dați în 2012 și 2013 pe mâna procurorilor în fraudele cu chiriile decontate
Potrivit purtătorului de cuvânt al IPJ Suceava, inspectorul principal Ionuț Epureanu, în ultimii doi ani nu mai puțin de 17 lucrători de poliție au fost dați de conducerea poliției județene pe mâna procurorilor, pentru astfel de ilegalități.
În anul 2012, IPJ Suceava s-a autosesizat și a dispus cercetarea a opt lucrători de poliție pentru încasarea unor sume necuvenite reprezentând compensație lunară pentru chirie.
În 2013, alți nouă polițiști au fost depistați de superiorii lor că și-au umflat chiriile ori chiar au falsificat contractele de închiriere.
„Prejudiciul calculat este de 8.796 de lei, acesta fiind imputat prin decizii individuale lucrătorilor în cauză. Unul dintre polițiști a achitat suma imputată pe loc, ceilalți beneficiind de eșalonarea plății prin decizii de imputare”, a transmis inspectorul principal Ionuț Epureanu.
170 de polițiști primesc anual peste 200.000 de euro pentru chirii
Aproape 170 de polițiști încasează anual peste 200.000 de euro din deconturile pentru chirii, susțin reprezentanții IPJ Suceava.
Dintre aceștia, 137 sunt agenți de poliție, iar 33 sunt ofițeri de poliție.
Pentru ca un polițist să poată primi decontarea chiriei, acesta fie nu are o locuință proprie, fie are serviciu într-o altă localitate decât cea în care domiciliază. În aceste condiții, el poate solicita decontarea unei chirii lunare de până la 50% din salariul de bază.
Cuantumul lunar al sumelor de bani plătite pentru compensarea chiriilor polițiștilor suceveni este de circa 80.000 lei (în luna august 2013 s-au plătit 79.795 de lei).
În anul 2012, în acest scop s-au plătit 936.000 de lei (n.r. – peste 200.000 de euro).
Măgării în uniformă
Chirii mai scumpe în odăi la țară decât în apartamente de lux din oraș, decontate de polițiști și polițiști de frontieră






