Chiorii noștri și orbii lor



În lipsa problemelor legate de performanță, chestie care pare a nu interesa mai pe nimeni din fotbalul nostru (federație, ligă, echipe, antrenori, conducători etetc.), pentru a nu face referire la fotbal în jurnalele de știri sportive doar legat de cât a mai băut / borât ăla și ce gagici ori mașini mai conduce ălălalt, din când în când se ridică problema arbitrajelor. Ei, da, ăstea chiar parcă au legătură cu fotbalul. Sau tot nu, din moment ce aproape etapă de etapă mai vedem câte o minune comisă de câte un fluieraș care te face să te miri adânc că după așa atrocități omul este încă liber. Consecință directă a acestor nenorociri, a apărut ideea de a aduce arbitri străini, măcar la meciurile importante. Luați-o ca pe o paranteză: care mama naibii meciuri or fi „importante” într-un campionat ca vai de mama lui? Aaa, ălea în care cele câteva echipe care vor titlul să știe că-i vor cumpăra pe fluierași oricum s-ar numi ei? Oricum, imediat după fluierul final, dacă nu cumva meciul se termină 0-0 sau 1-1, chestie care mulțumește pe toată lumea (deși normal ar fi ca toți să fie supărați că au pierdut câte 2 puncte!), începe panarama: fie că arbitrul a fost prost / incompetent / neexperimentat și că oricare de-al nostru ar fi fost mai bun (zic învinșii), fie că a fost o veritabilă lecție de arbitraj la un nivel la care ai noștri nu vor ajunge niciodată, micile greșeli fiind pe deplin omenești, deci scuzabile, datorită „încărcăturii” și „tensiunii” care nu puteau să nu se transmită și judecătorului în chiloți, zic ăilalți. Nu mai departe de duminica trecută am avut parte de un asemenea arbitraj, prestat de un belgian. Nu mai detaliem, că se știe ce-a făcut. Și tocmai când credeam că mai cretin ca ăsta n-am văzut, iaca minunea! Nu oriunde, ci în Champions’ League, un danez ajuns la Manchester reușește în bandă cu tușierul să anuleze (ofsaid au văzut doar ei și cu mamele lor) un gol perfect valabil gazdelor, și tot lor să nu le acorde cel mai clar penalty văzut de mine anul ăsta: l-a luat unu’ de la Ajax tocmai pe Balotelli, l-a tras de mână, de gât, de umăr, l-a prins de tricou, i l-a întins vreun metru, apoi i-a făcut un tur de șold și l-a pus jos, la 6 metri. Și la vreo 10 distanță de arbitru. Care a fluierat… sfârșitul partidei! Dacă despre ai noștri se zice că-s chiori, atunci belgianul și danezul erau sigur orbi.