Tinerii îndrăgostiți chinezi au de acum înainte posibilitatea de a-și trimite o scrisoare, care va ajunge la destinație doar după șapte ani, când se presupune că viața de cuplu începe să devină plictisitoare, a anunțat marți presa oficială chineză, citată de AFP.
Acest nou serviciu poștal este propus într-o țară care cunoaște o creștere puternică a numărului divorțurilor. La Beijing, de exemplu, numărul divorțurilor a crescut de la 11.582 în 2004 la 21.013 în 2010, potrivit statisticilor oficiale.
Plicuri speciale conținând o vedere au fost puse în vânzare pe 9 septembrie, o dată a cărei pronunție în limba chineză se aseamănă cu pronunția cuvântului „întotdeauna”, precizează cotidianul China Daily.
„Sperăm că aceste scrisori de dragoste vor contribui la salvarea, în viitor, a câtorva căsnicii”, în condițiile în care, potrivit unei credințe populare, cel de-al șaptelea an de căsnicie reprezintă un moment dificil din viața cuplurilor, a declarat un responsabil al poștei chineze, citat de cotidianul Global Times.