Chiar crede cineva?

Campania națională antigolani bătrâni (de fapt, nu atât bătrâni cât îmbătrâniți în rele și în funcții) promovată nu doar în presă, ci și în tribune, aduce zilnic noi și noi elemente, cele mai hazlii fiind reacțiile din ce în ce mai puțin controlate ale unuia dintre făptași. De altfel e și greu să-ți ții nervul în frâu când vezi că porcăriile pe care le-ai văzut / auzit o viață-ntreagă sunt înlocuite de o chestie absolut inofensivă care însă are un impact devastator asupra neuronului neantrenat la bun simț în general, și la umor de calitate în special. Milițianul Dragomir, ca orice om fără școală, ba și cu profunde origini rurale, este tentat să se creadă și deștept, confruntând flagrant noțiunile, implicit inteligența cu șmecheria. Știți dv., șmecheria aceea jovială, de golan aparent lipsit de griji, dar dublată și de tupeul prostului ajuns unde neam de neamul lui nu sperase că ar putea ajunge vreodată. De aici, o oarecare diminuare a instinctului de conservare, adică prostul nu-și mai dă seama de fragilitatea poziției și de riscul real ca toată șandramaua să crape. Lui Dragomir, chestia i-a ținut o vreme. Prea multă vreme. A crezut că lătrând mai tare decât puținii contestatari se poate eterniza în funcție, în fond visul de aur al oricărui paranoic. Lătratul, cu nuanțe voit tandre, adică doar cu valoare de avertisment pentru contestatarul de ocazie precum și pentru alți eventuali amatori s-a transformat, atunci când situația a devenit chiar una de criză, în amenințare pe față. Ce n-a priceput prostul e că tehnica asta, moștenită pe filieră milienească, e valabilă doar într-un mediu toxic, profund viciat, cum e cel din interiorul „fenomenului”, unde mi-e imposibil să cred că există vreun singur individ nemânjit. Lucrul scapă însă complet de sub control când protestul (aici, real, nu mimat) e preluat de tribună, de popor adică. La ăștia toți cum să urli? Cu ce să-i ameninți: cu depunctarea, cu retrogradarea!? Ha, ha. Ce să le promiți? Cu ce să-i mituiești? Așa că, stimați concetățeni, pregătiți-vă să-l vedeți pe Dragomir făcând primul pas: afară de la Ligă. Al doilea e cel nasol: înăuntru! Nu, nu înapoi la Ligă. Ci înapoi la pârnaie. Pe unde a mai fost.