La rece, despre finala masculină care a închis Open-ul Australian. Sigur că a fost esență, miez, sigur că am savurat, sigur că s-a scris o pagină de istorie a acestui sport. Dar… ați tot auzit și citit superlative, așa că mi-am propus acum, dacă tot e la rece, să discut și celelalte aspecte, cumva incomode. Iată: ambii protagoniști puteau vedea finala la televizor și poate că era mai drept așa… deși e greu să o recunoaștem. Zverev a servit pentru meci în semifinala cu Alcaraz și atunci s-a văzut lipsa ”instinctului de killer”. Și nu degeaba i se spune instinct, căci în asemenea momente a lăsa rotițele din cap să se învârtească înseamnă să generezi îndoieli. O fi bine să dau așa, o fi mai bine altminteri, oare el cum gândește, la ce se așteaptă? Și tot așa. Iar mai înainte au fost crampele lui Alcaraz, pentru îngrijirea cărora Zverev a avut toată dreptatea din lume să protesteze. ”Nu avem de unde ști că sunt crampe”, i-a spus oficialul, și avea dreptate. Numai Alcaraz știa și nu s-a sfiit să folosească stratagema. Știa și că nu avea să fie pedepsit retroactiv. Că așa e în tenis! Doar Zverev putea să-l pedepsească dacă la final se ducea peste el cu serviciul, așa cum s-a dus Djokovic peste Sinner. Adică atunci când a contat, căci pe parcursul setului decisiv din semifinala astalaltă, Sinner avusese nenumărate mingi de break. Însă Djokovic avusese cumpăna mai devreme, când Musetti avea 2-0 la seturi și lovea fără fisură. Mă întrebam atunci când oare o fi fost învins Djokovic ultima oară de un jucător cu rever cu o mână? Răspunsul: tot Musetti, în 2023, unica lui victorie. Desigur, era vorba de un 2 din 3, căci la 3 din 5 trebuie să coborâm până la Wawrinka. Dar cea mai stupidă ieșire, pe ușa din dos, ar fi fost dacă îl nimerea pe acel copil de mingi, culmea, la un meci pe care îl controla, cu van de Zandschulp! Și-a cerut scuze la conferința de presă, recunoscând simplu: ”am avut noroc”.
Dar odată trecuți de hopurile astea, Alcaraz și Djokovic au dat măsura imensității lor. Spaniolul încă lucrează la soclu, mai are destui ani în față, dar fiți atenți aici paradox: el este cel mai tânăr jucător din istorie ajuns la 7 GS-uri, dar nu va fi cel mai tânăr la 8, chiar dacă îl va câștiga pe următorul! Asta pentru că în momentul de față îl devansează pe Borg, al cărui trofeu #7 a fost un Roland Garros, iar la o lună a luat și #8, Wimbledonul, în timp ce Alcaraz trebuie să aștepte acum 4 luni până la eventualul #8, ceea ce îl face mai ”bătrân” ca Borg cu… 3 zile!