Cântăreața americană Cher, în vârstă de 66 de ani, se va căsători cu Tim Medvetz, în vârstă de 42 de ani, un fost membru al grupului de motocicliști Hells Angeles, în toamna acestui an.
Cei doi intenționează să se căsătorească la o capelă din Las Vegas, în cadrul unei ceremonii rapide, informează femalefirst.co.uk.
Ceremonia va reprezenta punctul culminant al unui road-trip pe care Cher și iubitul ei îl vor face de-a lungul Americii și care se va încheia în Vegas, orașul supranumit „capitala mondială a jocurilor de noroc”.
„Cher și Tim plănuiesc să se urce pe motocicletele lor în această toamnă și să pornească într-o călătorie care se va încheia la o capelă specializată în căsătorii, la Las Vegas”, a declarat o sursă pentru tabloidul National Enquirer.
Cher și Tim – care au escaladat recent muntele Everest pentru a doua oară – au mai avut o relație, în urmă cu câțiva ani, și au fost pe punctul de a se căsători în 2008, însă cariera și programul aglomerat al artistei americane le-au stopat planurile.
După despărțirea lor, cântăreața a spus că nu se va mai căsători niciodată, dar fiul ei transsexual Chaz, în vârstă de 43 de ani, și celălalt fiu al ei, Elijah Blue, în vârstă de 36 de ani, au convins-o să acorde o nouă șansă relației cu Tim. Artista le-a ascultat sfatul și acum susține că este mai fericită ca niciodată.
Hells Angels este un club de motocicliști ai cărui membri conduc de regulă motociclete Harley-Davidson. Clubul Hells Angels, care are 230 de sedii în 27 de țări, este considerat un sindicat al crimei organizate de Departamentul de Justiție din Statele Unite.
Cher a mai fost căsătorită de două ori. Primul ei soț a fost cântărețul Sonny Bono – tatăl lui Chaz – cu care s-a căsătorit în 1963 și de care a divorțat în 1975.
Cântăreața s-a căsătorit apoi cu muzicianul Gregg Allman – tatăl lui Elijah Blue – în același an (1975), însă cei doi s-au despărțit după doi ani și au finalizat divorțul în 1979.
Ulterior, cântăreața americană a avut relații cu câțiva bărbați celebri din showbiz, precum Tom Cruise, Val Kilmer, Warren Beatty, Eric Clapton și Richie Sambora.