Luiz Felipe Scolari, antrenorul echipei Chelsea Londra, adversara CFR Cluj în ultima etapă a grupei A a Ligii Campionilor, nu ia în calcul varianta eliminării din competiție, deși acest lucru este posibil, mai ales că formația sa a făcut destule greșeli în grupă, informează The People.
„E de neimaginat ca echipa Chelsea să fie eliminată din Liga Campionilor? Nu cred că cineva se gândește la varianta asta, dar este posibil, deoarece le-am dat această oportunitate altor echipe. Oricum, nu cred că se va întâmpla, cred în jucătorii mei. Dar trebuie să jucăm mai bine ca până acum dacă vrem să ne calificăm”, a spus el.
Președintele clubului CFR Cluj, Iuliu Mureșan, a declarat că „feroviarii” vor încerca să obțină un rezultat de egalitate în meciul cu echipa Chelsea Londra.
„E păcat că e ultima partida. Atât s-a putut. Băieții au încercat să obțină mai mult, dar n-a ieșit. Pentru prima participare eu zic că e onorabil. Chiar dacă pare imposibil, mi-ar face plăcere să terminăm cum am început, adică să facem un punct la Londra. Meciul e important pentru Chelsea, pentru noi contează doar la impresia artistică, la onoare. Vom încerca să jucăm bine și să smulgem un punct. Sper că va juca Eugen Trică. Ar fi bine să joace. Aș vrea să-și facă plecarea de la CFR cu un meci foarte bun”, a spus Mureșan.
Meciul Chelsea Londra – CFR Cluj, din ultima etapă a grupei A a Ligii Campionilor, va avea loc marți, la ora 21.45.


