Tarife

CFR Călători majorează sâmbătă prețul biletelor cu 8%

CFR Călători va majora cu 8,1% prețul biletelor de transport pe calea ferată, astăzi, 1 septembrie, pentru a doua oară în acest an, după scumpirea de 7% din luna iunie.
Astfel, un bilet la un tren personal pe ruta București-Predeal va costa 20,3 lei la clasa întâi și 12,8 lei la clasa a doua, față de 18,8 lei, respectiv 11,8 lei, înainte de majorare, a anunțat, vineri, Ministerul Transporturilor.
O călătorie cu un tren rapid de la București la Constanța va costa 66 lei la clasa întâi, respectiv 45,9 lei la a doua, față de 61 lei, respectiv 42,5 lei.
Pentru un tren intercity pe relația București-Timișoara, tariful va fi de 124,7 lei, la clasa întâi, respectiv 88,4 lei la clasa a doua. În prezent biletele costă 115,4 lei, la clasa întâi și 81,7 lei la clasa a doua.
Ultima majorare a tarifelor la biletele de călătorie pe calea ferată, de 7%, a fost operată la începutul lunii iunie.
Guvernul a adoptat, în luna august a anului trecut, o ordonanță de urgență prin care a stabilit că tarifele maximale percepute de operatorii de transport feroviar public de călători pot fi majorate trimestrial cu un procent de cel mult 7% peste nivelul inflației de la ultima rectificare a prețurilor biletelor.
Majorarea tarifelor este aprobată prin ordin al ministrului Transporturilor.
Facilitățile de călătorie acordate de CFR Călători vor fi aplicate în continuare și după majorare, menținându-se principiile de protejare a călătorilor care utilizează frecvent trenurile de persoane, prin continuarea acordării de reduceri de 50% din tariful integral la abonamente pentru navetiști și de 75% la abonamente pentru elevi și studenți.

Recomandări

Prima parcare de domiciliu scoasă la licitație va fi cea de pe strada Păcii. Pentru a participa, sucevenii trebuie să aibă plătită inclusiv taxa la cimitir

Primul Revelion fără artificii, dar cu spectacol de drone, la trecerea în anul cu cele mai mari scumpiri de taxe și impozite

Liderul AUR Suceava, Cătălin Axinte, consideră că intenția primăriei de a scoate la licitație parcările de domiciliu reprezintă un alt bir pus pe suceveni