CFR Călători: Mai multe trenuri, ANULATE



CFR Călători anunță că, din cauza vremii nefavorabile, au fost anulate mai multe trenuri, fiind totodată înregistrate întârzieri de zeci de minute în Gara de Nord din Capitală.
„Câteva trenuri anulate, cel de Constanța și Craiova, dar traficul de pasageri este preluat de alte trenuri. Acum la București Nord sunt întârzieri, dar asta e situația acum, ea se poate schimba în 10 minute. Întârzierile sunt ale unui tren de la Timișoara, alte două, unul de Craiova, altul de Buzău și unul de Galați, care are întârziere 10 minute”, a declarat, pentru MEDIAFAX, Alina Predescu, purtător de cuvânt CFR Călători.
La ora transmiterii știrii, mai multe trenuri au întârziere la Gara de Nord din Capitală, cea mai mare întârziere fiind de 90 de minute, în cazul unui tren care trebuie să ajungă din Craiova.
Pe aeroportul Otopeni mai multe curse înregistrau întârzieri luni dimineața.
La ora transmiterii știrii, la sosiri au întârzieri cursa Ryanair de la Berlin, care trebuie să aterizeze la 10.30, precum și două curse de la Sofia, cea a companiei Tarom (10.55) și cea a companiei Bulgaria Air (10.55).
La plecări cursa Ryanair care trebuia să decoleze spre Roma la 10.00 este anulată.
La Roma a nins pentru prima dată în ultimii șase ani, iar la Sofia sunt -7 grade și ninge.



Recomandări