Președintele interimar al R.Moldova, Mihai Ghimpu, a anunțat ieri că a semnat un decret de suspendare a deciziei Guvernului din 8 aprilie, prin care cetățenilor români li se cerea viză pentru a intra pe teritoriul moldovean, relatează Unimedia.md.
Astfel, conform lui Ghimpu, cetățenii români vor putea călători fără vize în R.Moldova începând de vineri, 18 septembrie, când decretul va intra în vigoare, după ce va fi publicat în Monitorul Oficial.
Decretul urmează să fie prezentat Curții Constituționale spre examinare, potrivit Info-Prim Neo, în pagina electronică.
În urma protestelor izbucnite după alegerile de la 5 aprilie, președintele țării din perioada respectivă, Vladimir Voronin, l-a expulzat pe ambasadorul român de la Chișinău, Filip Teodorescu, a introdus regimul de vize pentru cetățenii români și a acuzat autoritățile de la București de implicare în manifestațiile violente.
„Începutul revenirii la normalitate”
MAE salută anunțul privind ridicarea, de către R.Moldova, a regimului de vize impus cetățenilor români, apreciind că anunțul „reprezintă începutul revenirii la normalitate și la principiile de bună vecinătate, în concordanță cu normele și spiritul european”.
„Ministerul Afacerilor Externe salută declarația președintelui interimar al Republicii Moldova, Mihai Ghimpu, cu privire la ridicarea regimului de vize impus abuziv cetățenilor români pe data de 9 aprilie 2009”, se arată în comunicat.
Ministerul apreciază că anunțul făcut de președintele interimar al R.Moldova „reprezintă începutul revenirii la normalitate și la principiile de bună vecinătate, în concordanță cu normele și spiritul european”.
„Acest gest reprezintă în același timp un semnal privind interesul administrației de la Chișinău de a debloca dialogul cu Uniunea Europeană privind noul acord-cadru de cooperare UE-R. Moldova”, consideră MAE.
Ministerul precizează că România va continua să susțină aprofundarea relațiilor R. Moldova cu UE în perspectiva îndeplinirii aspirațiilor europene legitime ale acestui stat.