FC Cetatea a fost solicitată să susțină un meci amical la Cernăuți la începutul lunii decembrie, la o săptămînă după încheierea turului campionatului Diviziei B. Invitația a venit din partea directorului Direcției Județene pentru Tineret și Sport Mihai Androhovici în virtutea bunelor relații dintre instituția suceveană și Departamentul de Pregătire Fizică și Sport al Regiunii Cernăuți. „Propunerea a venit cum nu se poate mai bine, pentru că și așa intenționam să-i mai țin pe băieți pe băieți în priză, vacanța de iarnă fiind oricum prea lungă. Din cîte am fost anunțați, vom juca în compania unei selecționate alcătuită din fotbaliști ce evoluează la echipe din zona Cernăuțiului, toate cheltuielile legate de transport, cazare și masă urmînd să fie suportate de partea ucraineană”, a declarat antrenorul Ioan Radu. Președintele FC Cetatea, Dumitru Moldovan i-a anunțat deja pe jucători de această acțiune pentru ca cei care nu au pașapoarte să-și rezolve problemele în timp util. „Această acțiune este prima dintr-o serie de proiecte pe linie de sport pe care le vom pune în practică în perioada imediat următoare în colaborare cu vecinii noștri de la Cernăuți”, a adăugat Mihai Androhovici.