Chiar dacă meciul cu Rapid s-a încheiat, comentariile continuă. Fotbaliștii suceveni au rămas profund impresionați de prima repriză reușită de giuleșteni, cînd bucureștenii au dat senzația că pot înscrie la orice fază de atac la poarta lui Rohețki. „Cu toate că antrenorii ne-au cerut să începem jocul prudent, am fost păcăliți de bara lui Roman, fază care ne-a făcut să ne pierdem capul. Am ieșit la joc, încercînd să ne jucăm soartă cu giuleștenii, iar acest lucru nu avea cum să nu ne coste. Cred că partida s-a jucat în prima repriză, pentru că după ce ai încasat trei goluri de la o echipă ca Rapid e foarte greu să mai revii și să cîștigi meciul”, a declarat portarul Andrei Rohețki. După o primă repriză de coșmar în care nu le-a ieșit mai nimic, sucevenii au revenit în joc în partea secundă și datorită eliminării ex-suceveanului Perjă. „În partea întîi, datorită faptului că i-am lăsat să joace, rapidiștii ne-au cam pus la colț. În repriza secundă am evoluat mult mai inteligent, iar greșelile rapidiștilor nu au întîrziat să apară. Nemulțumit fiind de felul în care a evoluat echipa în ultimele meciuri de campionat, am efectuat trei schimbări în primul unsprezece, și am început meciul cu Butnaru, Apetrei și Cojocaru titulari, și cu Cioran în premieră pe postul de libero. Din păcate Cojocaru a greșit la două din golurile pe care le-am încasat, iar Cioran m-a convins că nu poate evolua cu succes ca fundaș central”, a declarat antrenorul Ioan Radu. Chiar dacă Pălimaru a salvat onoarea sucevenilor înscriind cele două goluri, nu poate fi trecută cu vederea evoluția lui Roman, un jucător care crește de la meci la meci. „Roman este un jucător pornit cu șansa a doua, care a dovedit că este dispus să lupte pentru a cîștiga un loc în primul unsprezece. Cred că am făcut o afacere bună cînd l-am cumpărat de la Bucovina Rădăuți cu suma de 15 milioane de lei”, a precizat președintele Dumitru Moldovan.
– Galeria suceveană către Ilyes: „Nu uita c-ai jucat la Suceava!”
O impresie neplăcută a produs atitudinea președintelui rapidist Dinu Gheorghe și a antrenorului Răzvan Lucescu, care l-a final au declarat că victoria Rapidului nu a stat nici un moment sub semnul întrebării. Cu totul altfel au simțit jocul giuleștenii din iarbă, foștii suceveni Ilyeș, Maftei și Perjă apreciind evoluția jucătorilor de la Cetatea în cea de-a doua repriză. „Dacă la trei 3-0 pentru noi credeam că nimic nu se poate întîmpla, sucevenii au revenit incredibil în partea secundă, relansînd jocul. Au dovedit că alcătuiesc o echipă solidă, noi beneficiind din plin din slăbiciunile arătate de ei în prima repriză”, a declarat autorul celui de al treilea gol al bucureștenilor, gratulat de galeria Cetății cu scandarea, „Ilyes nu uita, c-ai jucat la Suceava!”. Nota 10 și pentru cei 300 de fani suceveni care s-au deplasat la Focșani pentru a încuraja echipa favorită. Galeria suceveană a dat o mostră de sportivitate pe stadioanele patriei, într-un moment în care tot mai multe meciuri din Divizia A se dispută cu porțile închise din pricina manifestărilor nesportive ale suporterilor.
