– În etapa a XIV-a, Cetatea Suceava și Dunărea Galați se vor întîlni de la ora 11.00
Meciul de astăzi de pe Areni dintre Cetatea și Dunărea Galați este ultimul joc pe care gruparea suceveană îl dispută pe teren propriu în acest tur de campionat. Partida se anunță foarte încărcată, ambele formații aflate în luptă directă pentru menținerea în Divizia B sperînd la o vacanță de iarnă cît mai liniștită. „Chiar dacă gălățenii și-au luat măsuri speciale pentru acest joc și au anunțat că vin la Suceava ca să cîștige, noi ne vedem în continuare liniștiți de treaba noastră. Ne-am propus să cîștigăm cele două meciuri care au mai rămas, cu Dunărea pe teren propriu și cu Petrolul Moinești în deplasare, un obiectiv zic eu, pe deplin realizabil. Cu aceste două victorii avem șanse să încheiem turul pe locul 4, o poziție mult mai apropiată de ambițiile noastre. Nu în ultimul rînd, dorim să ne despărțim de publicul de pe Areni cu o evoluție bună, care să rămînă în inima susținătorilor noștri pînă la primăvară”, a declarat președintele FC Cetatea, Dumitru Moldovan.
Iată programul complet al etapei a XIV-a:
FCM Tîrgoviște – Dacia Unirea Brăila
Laminorul Roman – FC Botoșani
Altay Constanța – Precizia Săcele
Forex Brașov – FC Brașov
Portul Constanța – Gloria Buzău
Ceahlăul Piatra Neamț – Callatis Mangalia
Midia Năvodari – Petrolul Moinești
Clasamentul Seriei I arată astfel înaintea etapei de azi:
1. Ceahlăul 13 10 2 1 31-11 32p. +11
2. Forex Brașov 13 7 3 3 21-15 24 +6
3. FC Brașov* 13 6 5 2 17-6 22 +2
4. FC Botoșani 13 6 2 5 11-12 20 +2
5. Cetatea Suceava 13 5 3 5 20-16 18 -3
6. Dacia Unirea 13 4 6 3 15-11 18 0
7. Altay Constanța 13 5 2 6 13-17 17 -1
8. Portul Constanța 13 5 2 6 18-27 17 -1
9. Gloria Buzău 13 4 4 5 12-10 16 -5
10. FCM Tîrgoviște 13 3 7 3 11-10 16 -2
11. Dunărea Galați 13 4 4 5 13-13 16 -5
12. Petrolul Moinești 13 4 4 5 17-18 16 -5
13. Precizia Săcele 13 3 7 3 7-8 16 -2
14. Callatis Mangalia 13 4 2 7 13-21 14 -7
15. Laminorul 13 3 4 6 14-19 13 -5
16. Midia Năvodari 13 1 3 9 5-24 6 -15
* Echipa FC Brașov este penalizată cu un punct, din cauza faptului că, în sezonul 2004/2005, nu a reușit să îndeplinească baremul minim de 22 de puncte în Divizia A.