O consistentă majoritate din cei aflați în public, precum și unii dintre cei de pe scenă, priveau acest nou Festival de Rock cape o prelungire a celuilalt, „Bucovina Rock Castle”, devenit istorie după 9 ediții, desfășurate în perioada 2011 – 2019. Mai întâi pandemia, apoi o sumă de neînțelegeri între cei care l-au inventat, Ion și Andi Drăgușanul, și instituțiile care au susținut financiar evenimentul, au dus la dispariția vechii titulaturi (abreviata BRC) și apariția celei noi, tot cam pe-acolo: CRS! Am spus și în alte contexte: important e doar „R”-ul de la „Rock”. Dar și faptul că fenomenul rock a intrat deja în tradiția suceveană, festivalul acesta acoperind nevoia de muzică a unui public din ce în ce mai numeros, mai competent și mai civilizat. Și noul Festival a avut ca organizator Consiliul Județean, dar și Muzeul Național al Bucovinei, gazdă și fizic, deoarece șanțul Cetății aparține de acesta, dovadă și biletele de intrare la Festival care au fost, ca și în vechime, biletele de vizitare a Cetății de Scaun, ceea ce a dus la un preț ridicol: 4 lei pe zi pentru elevi și studenți, adică 1 leu de fiecare concert văzut! Să mai spunem că la ideea de continuitate au contribuit și directorul Muzeului Național al Bucovinei, dl Emil Ursu, prezent și co-organizator la toate edițiile (răspunzător direct de toate numele de pe afiș în acest an, inclusiv de vedetasupremă, Marco Mendoza) și… cel ce scrie această cronică, prezentator an de an, tot începând cu 2011. Gata cu istoria, să revenim în actualitate.
Strategia domnului Ursu a fost corectă: două zile de Festival, cu câte 4 grupuri pe zi. Pot să vă confirm că mai multezile și mai multe concerte pe zi ajung să obosească și să diminueze interesul. Am pățit-o acum o lună,la Brezoi: după 6 zile a câte 5 concerte zilnic eram rupți! Încă ceva: tot Emil Ursu a resuscitat ideea de a aduce în deschidere, în fiecare zi, câte un grup sucevean, debutant, tocmai pentru a stârni interesul tinerilor rockeri. Deschiderea, pe 19 august, a aparținut lui Citrix, grup alcătuit din două fete (Elza Paiku, chitarăbass și vocal, și Alessia Manolache, tobe) și un băiat, Sebastian Paicu, chitară, soțul Elzei. Emoționați la culme la start, au depășit starea asta și, ușor-ușor, au produs reacțiile așteptate în public, astfel căla urmă au fost chiar bisați. Au venit apoi numiții E-AN-NA (cică e ceva din, citez din facebook-ul lor: „sumeriana antică” -!!, așa că i-am întrebat în culise cum sună… sumeriana modernă, și au dat din colț în colț! – mi-au promis că schimbă prostia din text) din Sibiu, cu un folk-metal chiar plăcut auzului, susținut de acordeon, flaut, fluier, cimpoi, mă rog, fel de fel de chestii atipice, ceea ce le dă un farmec aparte. Mi-au spus în culise că marea lor durere e că în finala națională Eurovision au pierdut, deși obținuseră peste 10 000 de voturi! Poate la anul… că mai prost decât ce am trimis noi acolo sigur nu sună! Următorii au fost bucureștenii E.M.I.L. (abreviere de la „Eschimoșii Merg Iarna La Schi” – apără, Doamne! -, dar n-au știut să-mi spună unde a fugit „S”-ul de la Schi!), prezențăveche în șanț și având grupul lor de fani stabili, care s-au bucurat să se joace cu baloanele enorme, cu buline, care li s-au aruncat de pe scenă, și dintre care destule au fost lăsate spectatorilor… care apoi luau pe ele autografe de la … Mendoza! …Și am ajuns la capul de afiș al întregului Festival: americanul Marco Mendoza, un chitarist bass cu adevărat excepțional, venit la Suceava în formula de trio,împreunăcu doi tineri croați: chitaristul Ivan Keller (un vitezist năucitor și un improvizator fenomenal) și un toboșar „doar” foarte tehnic, Mario Lepogkavec. Mendoza a cântat în carieră (începută în 1989 alături de Bill Ward, toboșarul lui Black Sabbath în perioada de glorie) alături de nume grele: Thin Lizzy, Ted Nugent, Whitesnake etc. Aici a trecut prin multe genuri, de la reggae și hard rock la blues și cool jazz, dovedindu-se un entertainer perfect. A cântat în vreo 3 rânduri din mijlocul publicului, care n-a ezitat să alcătuiască un cor imens care a cântat, alături de Marco, clasica”Give Peace a Chance” a lui John Lennon din 1969, devenită parte dintr-un medley nebun, împreună cu „I Got a Hole in My Pocket” pe care o cântă cu Ted Nugent. A împărțit tricouri, CD-uri și câteva pene de chitară personalizate, făcându-se încă mai iubit de mulțimea oricum extaziată. Am rămas și eu prieten cu el… și dv la fel, din moment ce vătransmite un autograf pe care îl puteți vedea în această pagină (semnează alături de Marco și Mario, toboșarul).
A doua zi, 20 august, s-a deschis cu sucevenii Old Brew Mob, în care i-am putut asculta pe Gabriel Gălbău,bass, și pe Adrian Claudiu Gălbău (tobe), tatăși fiu!, alături de SebastianDjurj, vocal, și Mihnea Michetei, chitarăși synthesizer, cântând un alternativ interesant, pigmentat și cu grunge, dar și cu balade. Următoarea apariție: mult iubiții, de pe vremea BRC, Robin & The Backstabbers, cărora li s-a alăturat și Eugen Nuțescu, prietenul meu, chitaristul de la Kumm, un muzician copleșitor în toate direcțiile. Aici a cântat la keyboards, bass și chitară. Mai mult decât atât, Eugen (pronunțați-l că în germană, Oigăn,așa vrea el!) a rămas pe scenă ca să cânte și cu următorul grup, desigur… Urma, condus de Mani Gutău, muzicianul clujean a cărui existență se leagă de Suceava pe care o consideră… aproape natală! Împreună, Mani și Eugen, alături de ceilalți doi muzicieni, au produs un acoustic rock cu care se poate ieși pe oricare mare scenă din lume. Încheierea nu putea să o facă decât Vița de Vie, poate cel mai iubit grup românesc la Suceava, dovadă și recordul de audiență de la finalul evenimentului. Muzicieni de mare clasă, Adrian Despot și ceilalți patru au trecut deja de sfertul de veac al unei cariere pe care le-o dorim lungă cât a lui Rolling Stones. Publicul i-a întâmpinat cu urale, ba a cântat (la instigarea mea, desigur!) și un „Mulți ani trăiască!” pe vreo 2500 de voci, pentru toboșarul Sorin „Pupe” Tănase, care-și serbase ziua de naștere cu o zi mai devreme. Iar apoi a tooot cântat cu Adrian, fiindcă știa toate piesele!
Asta a fost tot. La urmă, cuvenitele mulțumiri pentru CJ Suceava, Muzeul Național al Bucovinei și directorul acestuia, dl Emil Ursu, pentru sponsorii expertware și AROND și, desigur, pentru forțele de ordine (Jandarmeria, Poliția Locală și Poliția „adevărată”) și SMURD, care au contribuit consistent la bunul mers al acestui eveniment.
