Sucevenii și-au respectat statutul de mari favoriți în fața vecinilor de la Fălticeni, impunându-se cu scorul de 2-0 la finalul unui meci pe care l-au controlat de la un capăt la celălalt. În special în prima repriză, oaspeții și-au jucat foarte bine partitura defensivă, astfel că în lipsa spațiilor de pătrundere spre poarta lui Zaharie, elevii lui Marian Pană s-au axat mai mult pe șuturile de la distanță. Celpan în trei rânduri și Onciu au fost singurii fotbaliști ai Cetății care au creat pericol la buturile adverse în repriza întâi, în ultimul minut consemnându-se și cea mai controversată fază a meciului. Fălticeneanul Constantin a scăpat perpendicular pe poarta Cetății și a căzut într-un duel cu Apetri, fază la care delegația oaspeților a cerut lovitură de la unsprezece metri și eliminare pentru mijlocașul sucevean. La opt minute de la reluare a ieșit la rampă Celpan, omul care și de această dată s-a aflat la originea tuturor acțiunilor ofensive ale Cetății. Coordonatorul de joc al sucevenilor a executat impecabil o lovitură liberă de la 20 de metri, aducând bucuria în tabăra gazdelor. Tot de la Celpan a plecat și marea ratare din minutul 57, când mai întâi Dicher și apoi Homneac nu au putut să-l învingă pe juniorul Zaharie chiar dacă au șutat la poartă din careul mic. Soarta partidei s-a decis practic în minutul 70, când același Celpan i-a pus o minge pe cap lui Dicher, care a urcat scorul la 2-0. Ultima mare ratare a întâlnirii i-a aparținut tot lui Dicher, însă atacantul sucevean a reluat puțin peste poartă o minge centrată de Mitruc. Cetatea a evoluat în formula Gheorghe – Leuciuc, Ungureanu, Nicolau, Halip – Cojenel (88 Moldovan), Onciu, Celpan, Apetri (58 Mitruc) – Dicher (88 Stănescu), Homneac (85 Colban). Antrenor Marian Pană. Juventus a jucat în alcătuirea Zaharie – Matei (46 Tomescu), Sava (75 Munteanu), Berezoschi, O. Bosancu – P. Bosancu, Zaremba (28 Constantin), Șuleru (89 Bijec), Cozma – A. Aileni, Prisacă. Antrenor Ovidiu Murariu.
Rezultatele rundei au fost:
Cetatea Suceava – Juventus Fălticeni 2-0
Otelul II Galați – Aerostar Bacău 0 – 2
Poli II Iași – CF Brăila 0 – 0
FCM II Bacău – Poli Galați 2 – 1
Pambac Bacău – FC Bârlad 3 – 0
Laminorul Roman – Ceahlăul II Piatra Neamț 1 – 2
CFR Pașcani – Willy Bacău 0 – 0
Azi se joacă meciurile:
Rarăul Câmpulung Moldovenesc – Leonard Pașcani
Bujorul Târgu Bujor – Cetatea Târgu Neamț
Clasamentul arată astfel:
1. Cetatea Suceava 14 13 1 0 39-3 40
2. Pambac Bacău 14 9 4 1 31-14 31
3. Aerostar Bacău 14 8 3 3 18-10 27
4. Poli Galați 14 8 3 3 18-7 27
5. FC Bârlad 14 8 2 4 18-14 26
6. Willy Bacău 14 6 4 4 26-26 22
7. FCM Bacău II 14 6 4 4 19-14 22
8. Poli II Iași 14 5 5 4 22-16 20
9. Cetatea Târgu Neamț 13 6 1 6 25-25 19
10. Ceahlăul II P. Neamț 14 5 1 8 15-18 16
11. CF Brăila * 14 5 3 6 18-21 15
12. Oțelul II Galați 14 4 2 8 19-20 14
13. CFR Pașcani 14 4 2 8 14-22 14
14. Juventus Fălticeni 14 3 3 8 9-23 12
15. Raraul C-lung Mold. 13 3 2 8 15-26 11
16. Laminorul Roman 14 3 2 9 14-25 11
17. Bujorul Târgu Bujor 13 2 3 8 7-25 9
18. Leonard Pașcani 13 1 5 7 18-36 8
*echipă penalizată cu trei puncte






