Specialiștii de la Centrul European de Cercetări Nucleare (CERN) au anunțat că au creat și captat 38 de atomi de antimaterie, considerată unul dintre cele mari mistere ale științei moderne, informează AFP.
O nouă metodă de creare și de captare a atomilor de antimaterie – 38 de atomi de antihidrogen – a fost pusă la punct de cercetătorii europeni, care consideră că această realizare va facilita studierea antimateriei, potrivit unui studiu publicat în revista Nature.
Un atom de hidrogen este format dintr-un proton pozitiv și un electron negativ. Un atom de antihidrogen este constituit dintr-un proton negativ (antiproton) și un electron pozitiv (pozitron).
Fizicianul britanic Paul Dirac a prezis încă din 1931 existența antimateriei, o materie „în oglindă” față de materia pe care o cunoaștem. Însă antimateria este dificil de observat, deoarece orice atom de antimaterie este anihilat în contact cu materia, producând o cantitate enormă de energie.
Materia și antimateria au fost create în cantități egale în primele momente de după Big Bang, însă doar materia a rămas în Univers. Unde a dispărut antimateria? – aceasta este întrebarea pe care și-o pun fizicienii de câteva decenii.
Unii dintre fizicieni consideră că antimateria prezintă o caracteristică fizică denumită antigravitație – în loc să se atragă, doi atomi de antimaterie se resping. Descoperirea unei astfel de „gravitații de respingere” ar putea oferi soluția pentru o altă enigmă, cea a energiei necunoscute care favorizează accelerarea procesului de expansiune a Universului.
Primii atomi de antihidrogen au fost produși de CERN – care are sediul la Geneva – încă din 1995. Însă aceștia erau anihilați instantaneu în contact cu materia, iar proprietățile lor fizice nu au putut fi studiate niciodată.
În cadrul unui nou experiment științific realizat de experții CERN, denumit ALPHA, 38 de atomi de antihidrogen au putut fi captați timp de peste o zecime de secundă, un interval de timp suficient de mare pentru a putea fi studiați.
Savanții au folosit 10 milioane de antiprotoni și peste 10 milioane de pozitroni cu ocazia celor 335 de tentative de a produce și a capta 38 de atomi de antihidrogen, la temperaturi foarte joase. Pentru a studia aceste particule neutre, specialiștii au conceput mai întâi un nou tip de captator magnetic.
„Din motive pe care nimeni nu le înțelege încă, natura a eliminat antimateria. Este provocator și emoționant să privim aparatul ALPHA și să știm că el conține atomi stabili și neutri de antimaterie”, a declarat Jeffrey Hangst, de la Universitatea Aarchus din Danemarca, în numele savanților implicați în acest experiment.
Oamenii de știință au afirmat însă că omenirea este foarte departe de obținerea unei energii capabile să propulseze o navă spațială ca în serialul „Star Trek”. Este nevoie de câteva miliarde de atomi de antihidrogen pentru a alcătui un gram de antimaterie.