Cererea Partidului Social Democrat (PSD) de suspendare a procesului-verbal al Biroului Electoral Central (BEC) privind rezultatul final al alegerilor prezidențiale va fi judecată în 5 ianuarie 2010, Curtea de Apel București respingând cererea de schimbare a acestui termen.
Curtea de Apel București a respins, luni, cererea de preschimbare a termenului din 5 ianuarie 2010, dată la care se va judeca și o cerere de anulare a acestui document.
Curtea Constituționale (CC) a respins, luni, cele trei contestații ale Partidului Social Democrat și ale Partidul Conservator privind desfășurarea alegerilor prezidențiale și l-a validat pe Traian Băsescu în funcția de Președinte al României, el întrunind cel mai mare număr de voturi din cele valabil exprimate.
CC a respins cererea de anulare a alegerilor desfășurate în turul doi de scrutin la data de 6 decembrie pentru funcția de Președinte al României, formulată de Partidul Social Democrat și Partidul Conservator.
De asemenea, instanța constituțională a respins ca inadmisibile sesizările formulate de Alianța PSD+PC, Organizația județeană Caraș-Severin, înregistrate la Biroul Electoral Central și transmise spre soluționare Curții Constituționale dar și contestația formulată de Alianța PSD+PC – Arad.
Vineri, 11 decembrie, instanța supremă și Curtea de Apel au analizat două acțiuni similare a PSD privind asigurarea dovezilor referitoare la alegerile prezidențiale.
Instanța supremă a decis să trimită solicitarea la Judecătoria sectorului 1 pentru a fi analizată de această instanță, iar CAB la Curtea Constituțională.
În 9 decembrie, Biroul Electoral Central a încheiat centralizarea datelor privind scrutinul din 6 decembrie, Traian Băsescu fiind candidatul ales, cu 5.275.808 de voturi valabil exprimate. Liderul PSD Mircea Geoană a obținut 5.205.760 de voturi valabil exprimate, potrivit BEC.