Conducerea Serviciului Județean al Poliției Transporturi Feroviare Suceava a făcut o solicitare scrisă către CFR cu privire la necesitatea dezafectării și demontării sectorului de linie ferată Gura Putnei – Nisipitu, care, închis după inundații, în 2008, a căzut de mai multe ori pradă hoților. Este vorba de 25 de kilometri de cale ferată ce străbat traseul Gura Putnei – Straja – Falcău – Brodina – Nisipitu, traseu care a fost distrus de inundații pe mai multe porțiuni, în iulie 2008.
În motivația cererii, polițiștii au arătat că, foarte întinsă, linia străbate zone lungi de pădure, izolate, astfel că nu poate exista un control asupra infrastructurii rămase.
Pe ce se bazează această solicitare
Pe parcursul anului 2010 au existat trei furturi masive de cale ferată de pe acest tronson, hoții acționând în astfel de zone unde accesul este foarte dificil. Au fost însă și furturi de alt gen, stâlpii de comunicație de lângă linie, din lemn, fiind și ei retezați și folosiți, probabil, la încălzirea locuințelor.
De altfel, despre o posibilă demontare a căii ferate de pe acest tronson se vorbește de mai multă vreme la CFR. În ultima perioadă, porțiuni de linie au fost demontate chiar de către angajați CFR, pentru a fi folosite pe alte tronsoane, unde existau avarii. Perspective ca această linie să mai fie refăcută și redată traficului nu prea există, iar chiar dacă acest lucru s-ar întâmpla ar fi nevoie de o reconsolidare serioasă a terasamentului. În aceste condiții, dezafectarea actualei linii și conservarea ei într-un depozit este o soluție pentru ca hoții să nu mai descompleteze infrastructura.
Decizia va fi luată de CFR
„În județul nostru există mai multe sectoare de linie ferată închise, însă această porțiune are un caracter special, din cauza zonelor izolate prin care trece. Există personal CFR care are atribuția de a patrula această linie, însă este greu ca întreaga zonă să fie periodic acoperită. Noi am făcut această solicitare, însă decizia va aparține CFR”, a declarat comisarul-șef Florin Catană, șeful Serviciului Județean al Poliției Transporturi Suceava.
Până când apele au adus dezastrul, această linie era ultima parte a traseului pe care circula trenul personal care pleca din Suceava, trecea prin Dornești și Rădăuți și la Gura Putnei se despărțea în două, o garnitură îndreptându-se spre Putna, iar alta spre Nisipitu. Inundațiile din vara acestui an au afectat și acestea calea ferată, pe mai multe porțiuni, astfel că timp de câteva luni de zile trenul personal Suceava – Putna nu a circulat deloc. În urma lucrărilor de refacere efectuate în toamna lui 2010, s-au reluat cursele până la Putna.