Ceremonia de încheiere a primului mandat al președintelui Traian Băsescu s-a desfășurat, luni, în curtea interioară a Palatului Cotroceni, șeful statului trecând în revistă garda de onoare și salutând drapelul înainte de a pleca împreună cu soția sa, Maria Băsescu, la Palatul Parlamentului.
Președintele a ieșit din Palatul Cotroceni pe la Sala Oglinzilor, spre Poarta Leu. El a fost așteptat de garda de onoare, fiindu-i prezentat onorul la începutul ceremoniei.
A fost intonat imnul de stat, după care șeful statului a trecut în revistă garda și a salutat drapelul. Evenimentul a durat aproximativ cinci minute.
Ulterior, șeful statului s-a urcat în mașină, unde îl aștepta soția sa, Maria Băsescu, împreună îndreptându-se către Palatul Parlamentului, unde președintele va depune jurământul pentru un nou mandat.