Cercetătorii care au folosit un elicopter telecomandat pentru a recolta mucusul expulzat de balene și savanții care au dovedit că liliecii practică sexul oral, se numără printre câștigătorii pe 2010 ai premiilor Ig Nobel, acordate celor mai trăznite, ciudate și inutile descoperiri științifice.
Premiile Ig Nobel, aflate la cea de-a 19-a ediție, sărbătoresc neobișnuitul, onorează imaginația și stimulează interesul oamenilor în ceea ce privește știința, medicina și tehnologia, potrivit revistei de umor „Annals of Improbable Research”, care sponsorizează aceste premii împreună cu Harvard-Radcliffe Science Fiction Association și Harvard-Radcliffe Society of Physics Students.
Gala premiilor Ig Nobel 2010, considerate o alternativă amuzantă la adevăratele premii Nobel, ce vor fi decernate săptămâna viitoare, a avut loc joi seară, la sediul Universității Harvard, Cambridge (SUA), informează Reuters. Premiile au fost înmânate de foști laureați ai veritabilelor premii Nobel.
Anul acesta, pe lista câștigătorilor s-au mai aflat cercetătorii care au demonstrat faptul că înjurăturile îi fac într-adevăr să se simtă mai bine pe oameni atunci când aceștia se lovesc la degetele de la picioare, savanții care au descoperit că șosetele purtate peste pantofi previn alunecările pe ghiață și oamenii de știință care au demonstrat că organizațiile internaționale s-ar descurca mult mai bine dacă managerii acestora ar fi promovați în mod aleator.
Karina Acevedo-Whitehouse și Agnes Rocha-Gosselin de la Zoological Society din Marea Britanie și Diane Gendron de la Instituto Politecnico Nacional din Mexic au primit premiul Ig Nobel pe 2010 pentru Inginerie, după ce au pus la punct o nouă metodă de studiere a maladiilor respiratorii ale balenelor.
„Această metodă constă într-un elicopter telecomandat care zboară deasupra unei balene atunci când aceasta iese la suprafața apei să respire și captarea mucusului expulzat de animal într-un mic bol atașat cu o coardă sub elicopter”, au explicat cele trei laureate într-un comunicat.
O echipă de cercetători chinezi, coordonată de Min Tan de la Guangdong Entomological Institute și din care a făcut parte Gareth Jones de la Universitatea Bristol din Marea Britanie, a primit IgNobel pe 2010 pentru Biologie, după ce au demonstrat în mod științific faptul că liliecii obișnuiesc să practice sexul oral.
„Observațiile noastre reprezintă primul studiu pe plan mondial care atestă faptul că felația este practicată cu regularitate și de alte animale adulte, nu doar de către oameni”, au afirmat laureații acestui premiu.
Experții în studierea petelor de petrol – Eric Adams de la Massachusetts Institute of Technology, Scott Socolofsky de la Texas A&M University și Stephen Masutani de la University of Hawaii -, împreună cu BP Plc., au fost premiați pentru „faptul că au infirmat străvechea prejudecată potrivit căreia apa și uleiul nu se amestecă”.
Prezentăm mai jos lista celorlalți câștigători ai premiilor IgNobel pe 2010:
Simon Rietveld de la Universitatea din Amsterdam și Ilka van Beest de la Universitatea Tilburg din Olanda, care au demonstrat că simptomele astmului se diminuează considerabil în timpul unei curse pe patine cu rotile.
Alessandro Pluchino și colegii săi de la Universitatea Catania din Italia, care au demonstrat matematic faptul că organizațiile s-ar descurca mult mai bine și ar fi mai eficiente dacă și-ar promova managerii pe criterii aleatorii.
Toshiyuki Nakagaki de la Future University Hakodate din Japonia și colegii săi, care au folosit cofraje din nămol pentru a ghida un tren care merge pe pământ.
Lianne Parkin și colegii ei de la University of Otago din Noua Zeelandă, care au demonstrat că oamenii adorm și cad mai puțin des pe ghiață dacă poartă șosete rulate peste pantofi.
Richard Stephens de la Universitatea Keele din Marea Britanie, care a confirmat faptul că înjurăturile diminuează durerea.
Manuel Barbeito de la Universitatea Fort Detrick din Maryland, care a demonstrat că microbii se lipesc de firele de păr din barbă.
Premiul Ig Nobel pe 2010 pentru Economie a fost acordat „directorilor companiilor Goldman Sachs, AIG, Lehman Brothers, Bear Stearns, Merrill Lynch și Magnetar pentru „crearea și promovarea unor noi metode de a investi banii”.
În ultimii ani, premiile Ig Nobel au recompensat studii referitoare la impactul muzicii country asupra suicidului, cercetări privind capacitățile spermicide ale băuturilor tip cola, despre utilizarea magneților pentru a face broaștele să leviteze, precum și studii referitoare la efectul berii, al usturoiului și al friștii asupra apetitului lipitorilor sau despre diferențele dintre salturile puricilor care trăiesc pe câini și cele ale celor care trăiesc pe pisici. Anul trecut, „vedetele” galei premiilor Ig Nobel au fost inventatorii unui sutien care poate fi transformat rapid într-o mască de gaze.
Discursurile premianților sunt limitate la un minut. Dacă aceștia depășesc timpul alocat, o tânără în vârstă de opt ani care îndeplinește rolul de maestru de ceremonii se apropie de invitat și-i șoptește: „Oprește-te, te rog, pentru că mă plictisesc”.