Constatare poliție

Cercetat penal, după ce a inventat o tamponare

Polițiștii din Câmpulung Moldovenesc i-au întocmit dosar penal unui bărbat din localitate după ce acesta a reclamat că mașina i-a fost avariată de un alt autoturism, asta deși el se izbise într-un gard. La începutul acestei săptămâni, Vasile M., în vârstă de 46 de ani, din municipiul Câmpulung Moldovenesc, s-a prezentat la poliția locală și a relatat că pe 1 aprilie a.c. și-a lăsat autoturismul într-o parcare din municipiu, iar la întoarcere, după circa trei ore, mașina era lovită în colțul stânga-față.
Bărbatul solicita poliției autorizație de reparație, însă lucrătorii de la Biroul Rutier al Poliției Câmpulung au stabilit că lucrurile stau puțin altfel. Din verificările acestora rezultă că în noaptea de 1 aprilie, în jur de 22.30, șoferul se afla la volanul mașinii pe strada Căprioarei din localitate, iar la un viraj la stânga și-a scăpat mașina de sub control, izbindu-se cu partea stângă a mașinii de zidul din piatră și beton al gardului împrejmuitor al unui imobil. Poliția informează că pe numele bărbatului de 46 de ani a fost întocmit dosar penal pentru săvârșirea infracțiunii de fals în declarații.

Recomandări

Bătrână din Suceava, înșelată cu o sumă foarte mare de un „medic” care a convins-o că fiica ei are nevoie urgent de o operație

Cumplit accident de circulație după ce șoferul unui microbuz a lovit un autoturism pe care l-a aruncat în fața unui tir

Un șofer fără permis a revenit în zona Aeroportului Suceava deși polițiștii îi întocmiseră deja dosar penal