Primarul sexagenar
„«Omul cu carte are patru ochi», îmi spunea la un ospăț dat de dânsul pentru realegerea sa de primar. Acest țăran necult ținu o cuvântare pentru a căror idei sănătoase și frumos exprimate l’ar putea invidia mulți oratori. El închină un păhar spre propășirea învățăturei sfârșind cu următoarele memorabile cuvinte: «În vremea mea era veacul întunericului, acuma e acel al luminei». Pare că a fi rostit Dumnedeu de a doua oară cuvântul: să fie lumină, și se făcu lumină. Ș’apoi moșneagul, necătând la cei 60 de ani pe cari îi purta pe spetele sale, se prinse cu unu de brâu pe care îl conduse cu un foc și un avânt care mai că dedea de rușine pe tinerii ce se țineau de el. La acest danț național luară parte aproape toți invitații și mai cu seamă membrii consiliului nou ales”.
„Revista Politică”, Anul II, nr. 11, Suceava, 15 Octomvrie 1887.
„Casa Națională din Rădăuți”
„Duminecă, 12 Octombrie 1924, în orașul Rădăuți are loc sfințirea noii «Case Naționale» și deschiderea, în mod solemn, a noului târg. La aceste serbări participă dl. ministru I. Nistor”.
Calendarul „Glasul Bucovinei”, Cernăuți, 1925.
„Cenușăreasa” ansamblului „Ciprian Porumbescu”
„Ansamblul sucevean «Ciprian Porumbescu» este apreciat de oamenii muncii din regiune pentru frumusețea și nivelul artistic al spectacolelor sale. Pe drept cuvînt! Dar mașina care transportă recuzita (50171 SV), ca o cenușăreasă, merge în urmă zdrăngănind din toate încheieturile. Tușește, strănută, răsuflă greu. Iată ce constată controlul circulației: lipsa semnalizatoarelor stînga-dreapta, joc la capetele barei de conexiune, lipsa frînei de mînă și radiatorul spart. Ce vă faceți tovarăși dacă nu mai ajunge mașina la destinație? Pe cine mai aplaudă nerăbdătorii spectatori?”.
„Zori Noi”, Anul XX, nr. 5549, Suceava, Vineri 15 octombrie 1965.