– Costul total al proiectului este de 103.500 RON
– Centrul de recuperare va fi deschis la începutul anului viitor, și va veni în sprijinul a peste 300 de persoane cu handicap locomotor
La Cornu Luncii se va înființa primul Centru de recuperare neuromotorie de tip ambulatoriu din județ. Proiectul este finanțat de Autoritatea Națională pentru Protecția Persoanelor cu Handicap și costă 103.500 RON, din care 15%, reprezentând 13.500 RON, este contribuția Consiliului Județean Suceava. Centrul de la Cornu Luncii va avea o capacitate de 18 locuri (6 dormitoare), și va sta la dispoziția persoanelor cu dizabilități neuromotorii care provin din comunitate sau din alte centre de recuperare și necesită un tratament de specialitate mai îndelungat. Pentru transportul beneficiarilor din comunitate și pentru cei de la CRRN Costâna va fi pus la dispoziție un microbuz adaptat persoanelor cu handicap locomotor. Înființarea Centrului de recuperare neuromotorie de tip ambulatoriu la Cornu Luncii a fost posibilă prin aprobarea Programului de Interes Național ANPH – „Dezvoltarea serviciilor sociale specializate pentru persoanele adulte cu handicap – centre de servicii de recuperare neuromotorie de tip ambulatoriu”. Este singurul centru de acest tip din județ și se adresează persoanelor adulte cu handicap locomotor sau neuromotor din municipiul Fălticeni și zonele limitrofe, precum și pentru persoanele cu handicap locomotor din două centre rezidențiale (Centrul de Recuperare și Reabilitare Neuropsihică Costâna și Centrul de Recuperare și Reabilitare Neuropsihică Sasca Mică). În funcție de diagnostic, programul de recuperare prin serviciile nou înființate va pune la dispoziție fiecărui beneficiar modalități specializate și monitorizate de recuperare oferite în prezent doar de bazele de tratament și recuperare balneară din municipiul Vatra Dornei. Proiectul propune și amenajarea, dotarea unui spațiu de 280 mp din Pavilionul de adulți al CRRN Sasca Mică.
Grupul țintă al proiectului „Centrul de recuperare neuromotorie de tip ambulatoriu Cornu Luncii” îl reprezintă cele 124 de persoane adulte cu handicap locomotor și neuromotor provenite din familie cu domiciliul în Fălticeni și zonele limitrofe, 170 de persoane adulte cu handicap locomotor provenite din CRRN Sasca Mică și 23 de persoane adulte cu handicap locomotor și neuromotor provenite de la Costâna.
Perioada de implementare a proiectului va fi de 60 de zile. Direcția de Asistență Socială va amenaja spațiul unde urmează să funcționeze acest centru din bugetul propriu.
„Până la această dată au fost încheiate contractele de furnizare a aparaturii de specialitate cu două mari firme de profil din București, și s-a început amenajarea spațiului. O parte din aparatură a fost deja livrată, urmând ca restul să ajungă în cursul săptămânii viitoare. Bunurile sunt importate de la firme cu tradiție din Europa. Centrul va fi dat în folosință la începutul anului viitor”, a declarat șeful Direcției de Asistență Socială Suceava, Gheorghe Straton.





