Centrala nucleară Fukushima trebuie dărâmată, afirmă premierul japonez



Premierul japonez, Naoto Kan, a afirmat ieri că centrala nucleară avariată Fukushima, din nord-estul Japoniei, trebuie dărâmată, în cadrul unei conversații cu liderul Partidului Comunist nipon, relatează agenția de presă Kyodo, citată de AFP.
Această informație a fost prezentată de Kazuo Shii în cadrul unei conferințe de presă, la finalul întrevederii sale cu șeful Guvernului de centru-stânga, a precizat agenția.
Tokyo Electric Power (TEPCO), operatorul și proprietarul centralei Fukushima Daiichi, a apreciat drept inevitabilă dărâmarea primelor patru reactoare, după ce se vor încheia operațiunile dificile de răcire, care ar putea dura mai multe luni.
Aceste reactoare au fost grav avariate după cutremurul puternic urmat de un tsunami la 11 martie.
Dar președintele onorific al grupului, Tsunehisa Katsumata, a sugerat miercuri că reactoarele 5 și 6, care nu au fost afectate de catastrofă, ar putea fi menținute.
Primele elemente ale centralei Fukushima Daiichi au fost instalate în urmă cu mai mult de 40 de ani pe coasta Pacificului, la 250 de kilometri nord de metropola Tokyo și cei 35 de milioane de locuitori ai săi.