Cele mai multe garanții „Prima Casă”, luate pentru locuințe de 2 camere, de 41-50 metri pătrați



Garanția medie acordată de Fondul Național al Creditelor pentru IMM-uri pentru achiziția unei locuințe prin programul „Prima Casă” este de 41.800 de euro, iar cele mai multe au fost acordate pentru cumpărarea de apartamente cu două camere de până la 50 metri pătrați.
Fondul a aprobat până în prezent 14.567 garanții în valoare de 608,3 milioane de euro, din care anul trecut 12.030 de garanții, în valoare de 504,7 milioane de euro, potrivit datelor prezentate la un seminar de Stela Alexandru, consilier marketing în cadrul instituției.
În anul 2010, au fost depuse 2.615 dosare cu o valoare de 106 milioane de euro, din care au fost soluționate 2.037, iar 78 de dosare sunt în curs de analiză și de soluționare.
Media garanției acordată este de 41.800 de euro, iar din punct de vedere regional Bucureștiul se află pe primul loc, cu 33% din garanțiile acordate, urmat de Cluj, cu 7,44%, Timiș, cu 5,46%, și Constanța – 4%.
„Cele mai multe garanții au fost solicitate pentru apartamente cu două camere, respectiv 49,4% din total, 23,25% pentru trei camere, 15% pentru garsoniere și 3,5% pentru patru camere și case cu teren. Din punct de vedere al suprafețelor, 27,51% dintre garanții au vizat achiziția de locuințe de 41-50 metri pătrați, 23% de 51-60 metri pătrați, 18% – 61-70 metri pătrați și 5% – peste 85 metri pătrați”, a declarat reprezentantul Fondului.
De asemenea, 26,25% din locuințele cumpărate prin garanție de la stat au fost evaluate la 50.000-60.000 de euro, 21,61% la 40.000-50.000 de euro, 19,32% la 30.000-40.000 de euro și 13,56% la sub 30.000 de euro.
În același timp, garanțiile acordate de fond au fost majoritatea de 50.000-60.000 de euro, respectiv în proporție de 34%, 25% – 30.000-40.000 de euro, 21% – 40.000-50.000 de euro și 21% – sub 30.000 de euro.
Cele mai multe locuințe achiziționate prin „Prima Casă”, adică 71% din tranzacții au vizat construcțiile de dinainte de 31 decembrie 2007.
„Nu sesizăm un declin al programului, programul nu a expirat așa cum se scrie în presă. Continuăm să primim dosare de la bănci, nu avem niciun indiciu că programul este întrerupt”, a precizat Alexandru.
Programul „Prima Casă”, prin care statul garantează creditele imobiliare contractate de persoanele fizice, a fost introdus de Guvern la mijlocul anului 2009.
La începutul lunii ianuarie, Guvernul a decis ca persoanele care încheie până la 15 februarie 2010 antecontracte de vânzare-cumpărare de locuințe prin „Prima Casă” să beneficieze în continuare de garanția statului la contractarea creditului, după sistemul actual, ulterior programul urmând să fie modificat, pentru stimularea achiziției de locuințe noi.
Premierul Emil Boc a anunțat săptămâna trecută că limita garanțiilor guvernamentale stabilită prin programul „Prima Casă” va fi menținută la 60.000 euro pentru locuințe deja finalizate, dar va fi majorată la 70.000-75.000 euro pentru case care urmează să fie construite, pentru imobile noi urmând să fie majorat și plafonul total al garanțiilor.
Modificările urmează să fie adoptate săptămâna aceasta de Guvern. Pentru acest an programul va avea alocat un plafon de 700 milioane de euro.
Prin acest program, persoanele pot contracta credite cu un avans de 3.000 de euro pentru o locuință de maximum 60.000 euro, cu o rată a dobânzii EURIBOR (rata solicitată între principalele bănci din zona euro la depozitele pe piața interbancară) la 3 luni plus maxim 4% pe an, la credite în euro, respectiv ROBOR (rata dobânzii la împrumuturi pe piața interbancară românească) la 3 luni plus maxim 2,5 puncte procentuale. Marja include și nivelul total al comisioanelor percepute de finanțator.