Cele două tranșe de la FMI, de 2,45 mld. euro, vor intra marți în contul BNR și cel al Finanțelor



Tranșele a treia și a patra din acordul stand-by de împrumut cu FMI, în valoare cumulată de 2,45 miliarde de euro, vor intra marți în contul Băncii Naționale a României și cel al Trezoreriei statului.
Potrivit ministrului Finanțelor, Sebastian Vlădescu, banii destinați acoperirii deficitului bugetar, reprezentând jumătate din cele două tranșe, vor alimenta contul Trezoreriei deschis la BNR în cursul zilei de marți.
Totodată, purtătorul de cuvânt al BNR, Mugur Șteț, a afirmat că suma destinată băncii centrale va fi virată tot marți.
Consiliul Director al FMI a aprobat, vineri, raportul de evaluare a acordului stand-by cu România și eliberarea tranșelor trei și patru, în valoare de aproximativ 2,45 miliarde euro.
România are un acord cu FMI pe doi ani, pentru 12,95 miliarde euro, pachetul total de finanțare externă, de la Fond, Uniunea Europeană, BM și BERD, urmând să ajungă la 19,95 miliarde euro.