Cele 30 de centre pentru etapa a doua de vaccinare vor fi operaționale de săptămâna viitoare

Cele 30 de centre pentru etapa a doua de vaccinare vor fi operaționale de săptămâna viitoare
Cele 30 de centre pentru etapa a doua de vaccinare vor fi operaționale de săptămâna viitoare

Prefectul județului Suceava, Alexandru Moldovan, a anunțat că cele 30 de centre pentru etapa a doua de vaccinare vor fi operaționale de săptămâna viitoare. Alexandru Moldovan a precizat că în cursul zilei de astăzi, Comitetul Național de Coordonare a Activităților privind Vaccinarea împotriva SARS-COV-2 a organizat o ședință de lucru în sistem videoconferință, în cadrul cărei s-au discutat aspecte legate de derularea campaniei de vaccinare. „La nivelul județului Suceava cele 30 de centre de vaccinare pentru faza a doua de la nivelul celor 16 localități din județ vor fi operaționale începând de săptămâna viitoare. Alături de aceste 30 de centre de vaccinare comunitară, se vor menține și 4 centre de vaccinare de la nivelul spitalelor Suceava, Rădăuți, Gura Humorului și Siret, care vor deservi populația județului în faza a doua”, a explicat Alexandru Moldovan. El a ținut să mulțumească autorităților publice locale pentru implicare în asigurarea logisticii și pentru efortul operativ pentru ca aceste centre de vaccinare să fie funcționale.

Recomandări

La Suceava a avut loc o conferință pentru consolidarea dialogului social și a parteneriatelor pentru ocupare și formare

președinta Federației Femeilor de Afaceri din Regiunea de Nord-Est, Liliana Agheorghicesei
președinta Federației Femeilor de Afaceri din Regiunea de Nord-Est, Liliana Agheorghicesei

Gheorghe Șoldan le-a transmis oamenilor de afaceri suceveni că CJ are investiții de aproape un miliard de euro, criticând în același timp deciziile luate cu întârziere de Guvern

Mandate de arestare pentru 30 de zile pentru cei trei suceveni acuzați de implicarea în fabricarea a peste 2 milioane de euro falși

Trei suceveni, arestați în dosarul privind fabrica de făcut euro de la Burla, unde s-ar fi tipărit 2 milioane de euro
Trei suceveni, arestați în dosarul privind fabrica de făcut euro de la Burla, unde s-ar fi tipărit 2 milioane de euro

RC Gura Humorului a intrat în săptămâna debutului în prima ligă de rugby – emoții și câteva nume noi pentru meciul cu Dinamo

Colegiul „Vasile Lovinescu” a mai înscris, recent, în palmares două competiții internaționale

Colegiul „Vasile Lovinescu” a mai înscris, recent, în palmares două competiții internaționale
Colegiul „Vasile Lovinescu” a mai înscris, recent, în palmares două competiții internaționale