Cel puțin 70 de morți, într-o explozie la o uzină de muniție din sudul Yemenului



Cel puțin 70 de persoane au fost ucise într-o explozie produsă ieri la o uzină de muniție din sudul Yemenului, care a fost jefuită de elemente ale rețelei al-Qaida, potrivit unui nou bilanț anunțat de un reprezentant al administrației locale, relatează AFP.
„Bilanțul a crescut la 70 de morți”, a declarat oficialul, Mohsen Salem Said, membru al Consiliului Local din Khanfar, de care depinde administrativ uzina și care se află în provincia Abyane.
Un locuitor a declarat la rândul său că a văzut 70 de cadavre scoase din uzină.
Anterior, Said anunțase că cel puțin 40 de persoane au fost ucise și alte 90 rănite, inclusiv copii, în această explozie.
Victimele sunt civili care au intrat ieri în uzină pentru a încerca să recupereze arme sau muniție, la o zi după o operațiune a unor elemente ale rețelei al-Qaida, care au atacat această unitate de producție militară și au luat cutii cu muniție.
Un comando de circa 30 de persoane cu cagule pe față a încărcat aceste cutii la bordul a patru camionete, după care au părăsit locul fără probleme.
Circumstanțele exploziei de ieri nu erau clare încă, iar bilanțul victimelor ar putea crește, întrucât operațiunile de căutare continuă.