Cel puțin 4.314 morți confirmați oficial în Japonia



Cutremurul și tsunami care au afectat Japonia s-au soldat cu 4.314 morți confirmați și 8.606 dispăruți, alte 2.282 de persoane fiind rănite
Cutremurul și tsunami care au afectat Japonia s-au soldat cu 4.314 morți confirmați și 8.606 dispăruți, alte 2.282 de persoane fiind rănite

Cutremurul și tsunami care au afectat Japonia s-au soldat cu 4.314 morți confirmați și 8.606 dispăruți, alte 2.282 de persoane fiind rănite, potrivit unui nou bilanț oficial provizoriu stabilit de Poliția națională și difuzat în cursul nopții de miercuri spre joi, relatează AFP.
Acesta este numărul victimelor identificate până în prezent, dar autoritățile se așteaptă ca bilanțul final să depășească net 10.000 de morți, având în vedere numărul persoanelor dispărute la nivel național.
În fiecare zi sunt descoperite noi cadavre în toată zona devastată.
De altfel, șeful poliției provinciei Miyagi (nord-est), una dintre cele mai afectate, s-a declarat sigur că numărul morților va depăși 10.000 numai în această regiune, unde se află orașul Sendai.
Miercuri, primarul orașului Ishinomaki, situat în aceeași provincie, a declarat că se teme de dispariția a circa 10.000 de locuitori din municipalitatea sa, devastată de seism și tsunami, potrivit informațiilor anunțate de presa locală.
Echipele de salvare apreciază că sunt puține șanse să mai fie găsiți supraviețuitori în zonele devastate, la mai mult de cinci zile de la cutremurul cu magnitudinea de 9, cel mai puternic înregistrat vreodată pe teritoriul japonez.
Două persoane, o femeie în vârstă de 70 de ani și un bărbat a cărui vârstă nu a fost precizată, au fost găsiți în viață sub dărâmături, în provinciile Iwate și Miyagi.