Reducere timpi

Cel mai rapid tren de la Suceava la București ar trebui să facă 5 ore și 50 de minute



Trenul Suceava-București
Trenul Suceava-București

Lucrările de reparații anunțate de oficialii de la CFR SA pe magistrala 500, care leagă Suceava de București, se concretizează prin reducerea timpilor de mers ai trenurilor, însă nu la nivelul anunțat în primă fază. Anunțul oficial de acum câteva luni de zile a fost că trenurile de la București la Suceava vor face 5 ore și jumătate, însă, de la noul mers, care intră în vigoare la finele acestei săptămâni, timpii sunt mai mari. E drept însă că este o scădere semnificativă a timpilor de mers, cu condiția ca aceste grafice să poată fi și respectate.
Conform site-ului oficial al CFR Călători, cel mai rapid tren de la Suceava la București va fi cel care pleacă la 5.40 dimineață, cu timp de parcurs de 5 ore și 50 de minute. La retur, cel mai rapid este trenul IR 1755, cu plecare de la București la ora 17.00, cu un timp de parcurs de 5 ore și 55 de minute. Celelalte cinci trenuri zilnice de la București la Suceava și retur au timpi de parcurs undeva între 6 ore și 10 minute și 6 ore și jumătate. Există și o excepție, trenul de noapte care pleacă la 22.31 din Suceava, cu un timp de parcurs de aproape 7 ore, care are mai multe opriri lungi pentru cuplare/decuplare vagoane și circulă combinat cu trenul de Constanța.
Cele mai scurte durate ale călătoriilor pe ruta București-Suceava au fost înregistrate în anii 90, când distanța de 447 km se putea parcurge în 5 ore. Inundațiile din cursul anului 2005 în zona Vrancei și Buzăului au adus mari prejudicii infrastructurii feroviare de pe această magistrală. Apele au distrus poduri și au afectat traversări, în unele zone circulându-se ani de zile pe un singur fir și cu restricțiile de rigoare. Lucrările de reparați din ultima perioadă s-au concentrat pe aceste zone, Vrancea-Buzău-Râmnicu-Sărat.
Au fost înlocuite schimbătoarelor de cale, sau macazuri, cum sunt ele denumite, lucru care a dus la ridicarea unor restricții de viteză. Având în vedere noii timpi, care nu sunt chiar spectaculoși, se pare că doar o parte din restricții au fost eliminate.
Pe zona noastră, Suceava-Bacău, sunt cei mai buni timp de mers, infrastructura fiind la un nivel foarte bun, care nu a necesitat intervenții
O altă modificare de la noul mers al trenurilor, cu privire la ruta Suceava-București, este legată de anularea unuia din cele două trenuri de noapte în zilele de sâmbătă și duminică.
Recent, s-a discutat despre posibilitatea ca fostele trenuri InterCity să reapară, la câțiva ani după dispariția lor totală, chiar pe linia București – Suceava. Un astfel de tren, cu foarte puține opriri, ar putea avea un timp de parcurs de 5 ore sau puțin peste, însă ideea este deocamdată la nivel de propunere lansată de compania de stat operatorilor privați.



Recomandări

Trei funcționare anchetate în dosarul „fabricii de acte false” de la Câmpulung Moldovenesc nu mai au nici o măsură restrictivă și își susțin nevinovăția

40 de camere cu radar vor fi montate pe drumurile naționale care străbat și Suceava. Șoferii nu vor scăpa de amendă dacă reduc viteza doar unde este radar

Suceava stă mai bine la capitolul mortalitate în accidente rutiere în acest an. Iașiul și Clujul au ajuns în fruntea clasamentului negru

Trenuri electrice aduse din Luxemburg pentru ruta Suceava – București. Operatorul estimează că le va pune în circulație din noiembrie

Trenuri electrice aduse din Luxemburg pentru ruta Suceava – București. Operatorul estimează că le va pune în circulație din noiembrie
Trenuri electrice aduse din Luxemburg pentru ruta Suceava – București. Operatorul estimează că le va pune în circulație din noiembrie