Cel iubit de Dumnezeu? Dimpotrivă!

Latinii – cei mai mari fabricanți de dictoane – erau de părere că „nomen este omen”, adică „numele este omul”. Prin acest dicton împrăștiat internațional decideau că numele fiecărui muritor spune totul despre el. Că nu poți abdica de la nume, așa cum regele Mihai a abdicat de la coroana de monarh al României, de exemplu.
Vorba asta se aplică, în general. Numele lui Băsescu trimite evident la anumite gaze abdominale evacuate, ceea ce pare a fi însuși destinul ilustrului purtător. Pe un candidat la alegerile locale l-am găsit ieri pe listele PNL. Știți cum îl cheamă? Daniel Minciună! Ce vreți mai predestinat? Paradoxal, numele Minciună este foarte sincer, atunci când își descrie proprietarul.
Normal, sunt și muritori care nu numai că n-au cu numele lor nici în clin, nici în mânecă, dar, mai mult, și le contrazic vehement.
De pildă, pe-un caftangiu din Valea Jiului, celebru pe vremea lui Cozma și a minerilor săi, îl cheamă…. Literă. Nu Ion Poacă, Vasile Scatoalcă, Ilie Spital, ci… Constantin Literă. Fenomenal! Dacă vreo studentă romanțioasă se izbește din întâmplare de acest nume – Costy Literă – pe-un site de întâlniri amoroase, nu aleargă ea, visătoare, cu ambele brațe despletite, crezând că-l va cunoaște pe al doilea Eminescu, pe al doilea Nichita Stănescu sau, cu puțină șansă, pe al doilea Patapievici?!? Și, când colo, naiva de ea va da nas în nas cu o ființă pe care abrutizarea a sculptat-o ca pe plastilină. Numai în pielea acelei studente ravisante să nu fii…
Mai am un exemplu, mai dureros ca toate. Am cunoscut povestea unui nenorocit român din lagărele de concentrare naziste. El a supraviețuit, dar și-a pierdut acolo toată familia. Ce-a tras omul ăsta la Mauthausen, nici nu poate fi povestit.
Știți cum îl chema? Ioan Gottlieb! Adică „Cel iubit de Dumnezeu”. Dacă s-ar fi respectat dictonul latin „Nomen est omen” omul ar fi trebuit să se numească „Cel uitat de Dumnezeu”, nu „cel iubit”.