Cei poftiți la Cină



Chemarea la Cină
Chemarea la Cină

Cu puține zile înaintea marii Sărbători a Nașterii Domnului, se citește la Liturghie Parabola celor poftiți la cină. (Luca 12, 16-24). Nu trebuie să ne mire. Aceste cuvinte ale Mântuitorului, simple în aparență, ascund o semnificație profundă, aducându-ne încă o dată în fața ochilor faptul că suntem creația lui Dumnezeu care ne iubește și așteaptă iubirea noastră. Dovada acestei iubiri o avem în mod copleșitor câteva zile mai târziu, când Însuși Fiul lui Dumnezeu se coboară la noi, îmbrăcând natura omenească, devenind unul dintre noi și acceptând în cele din urmă moartea pe cruce pentru a ne izbăvi pe noi din moarte.
Meister Eckhart spune că, „după natura sa, omul este nobil” și unii exegeți ai lui definesc antropologia sa ca „aristocratică”. Omul este înnobilat prin dragostea lui Dumnezeu, care i-a dăruit rațiunea ce oglindește Logosul divin. Căci „nici un suflet dăruit cu rațiune nu este fără Dumnezeu” (DW II Tr.1, p. 329).
Lumea este locul unui neîncetat dialog al omului cu Dumnezeu, expresia iubirii Sale pentru om. El așteaptă ca omul să înțeleagă reala semnificație a tot ceea ce-l înconjoară, infinitatea ascunsă în ceea ce pare finit, descifrând darul primit, expresie permanentă a acestei iubiri.
Dar iată că omul refuză invitația la cină, ni se spune în Evanghelie. Fiecare dintre cei poftiți a găsit alt pretext pentru a nu intra în comuniune cu Creatorul său. Unul s-a dus
să-și vadă țarina cumpărată de curând, altul să încerce noua pereche de boi, iar altul a zis „Femeie mi-am luat și de aceea nu pot veni”.
Oare nu ne amintesc aceste cuvinte atitudinea noastră de zi cu zi? Nu ne preocupăm de orice altceva, numai ca să nu participăm la „cina” pe care Domnul ne-o pregătește? Folosind cuvintele marelui mistic german, refuzăm înnobilarea pe care Dumnezeu ne-o hărăzește complăcându-ne în mizeria condiției umane despre care vorbește Inocențiu al III-lea.
Este adevărat, în această iubire extremă față de creația Sa, Dumnezeu ne-a lăsat libertate deplină. Libertatea pe care omul o primește de la Dumnezeu, tocmai pentru că El îl iubește și vrea să-l lase să decidă singur asupra mersului vieții sale, să-i lase meritul opțiunii, al îndreptării pe calea virtuților. Faptul că ne lasă să contribuim cu strădania și perseverența noastră la acțiunea de mântuire este dovada iubirii și a încrederii pe care o are în noi. Dacă vrem, putem încerca să mergem pe drumul îngust și plin de eforturi care urcă spre Domnul, dar nu suntem obligați s-o facem.
Și pilda ne spune mai departe: „Atunci mâniindu-se, stăpânul casei a zis: „Ieși în dată în piețele și ulițele cetății și pe săraci, și pe cei neputincioși, și pe orbi, și pe șchiopi adu-i aici”.” Dacă renunțăm să înaintăm spre mântuire, spre viața veșnică, rămânem afară. Iar cei pregătiți vor merge înainte. Aceștia sunt mai degrabă cei smeriți, cei în suferință, cei care nu cunosc aroganța și slava deșartă. Iar ceilalți?
Puține cuvinte pilduitoare sunt mai dramatice decât acestea. Puține pilde vorbesc mai categoric despre opțiunea care ne stă în față. Ar trebui să ne fie mereu prezentă în conștiință, în fiecare clipă. Căci în fiecare clipă suntem „poftiți la cină”. Și în fiecare clipă găsim alte și alte pretexte fără sensuri reale, inventându-ne o lume artificială, cu satisfacții efemere, care nu duc nicăieri.
Din păcate, renunțăm la analize care ne-ar surprinde prin concluziile lor și le abandonăm pentru contrafaceri seci, amorfe, ale unui limbaj cotidian lipsit de har și fior sacru, a unei existențe lipsite de har și fior sacru.
Contemporaneitatea noastră capătă din ce în ce mai mult această tentă tragică de banalitate, de superficialitate, de pierdere a prezenței harului și a fiorului sacru. Contemporaneitatea noastră adoptă treptat o pseudoexistență în care valorile reale nu au ce căuta. În care domnesc aparența, falsa valoare, aroganța unei străluciri autofabricate. Oare ne pot plăcea criminalitatea, minciuna, necinstea, falsa cucernicie, lipsa totală de decență? Ridicolul agresiv în care ne scăldăm? Ne satisface cu adevărat această stare de lucruri? Ce facem pentru a reîntoarce omenirea la stare de omenire, și nu de haită pusă numai pe pradă, afundându-ne singuri în prăpastia distrugerii? În această lume în care înflorește cultura amneziei se mai poate vorbi de noblețea naturii umane, pe care am uitat-o? Noblețe pe care am înlocuit-o cu tartufisme de cea mai ridicolă speță? Cu atitudini care mimează rizibil sfințenia și cuvioșia?
Da, în fiecare zi respingem invitația Celui care ne cheamă la masa Sa. Nu e cumva cazul să purcedem a ne schimba veșmintele înnoroite și de a participa cu sfială și nădejde la comuniunea cu El? Acum în preajma Crăciunului, când El vine printre noi în chip de Prunc nevinovat ca să ne aducă iarăși bucuria speranței, să ne îndreptăm asemenea magilor și păstorilor spre ieslea în care s-a petrecut Minunea, cea mai grandioasă minune a omenirii, să ne închinăm și să-I închinăm darurile noastre sărăcăcioase, cu certitudinea că steaua care strălucește deasupra ne va călăuzi și pe noi, departe de ticăloșia tuturor Irozilor, spre Împărăția Cerească, spre veșnicia la care El ne cheamă.
În fiecare zi respingem invitația Celui care ne cheamă la masa Sa. Nu e cumva cazul să purcedem a ne schimba veșmintele înnoroite și de a participa cu sfială și nădejde la comuniunea cu El? Acum în preajma Crăciunului, când El vine printre noi în chip de Prunc nevinovat ca să ne aducă iarăși bucuria speranței, să ne îndreptăm asemenea magilor și păstorilor spre ieslea în care s-a petrecut Minunea, cea mai grandioasă minune a omenirii.”
(Lidia Stăniloae, sursa: Ziarul Lumina)



Recomandări

Cockteil… cu amor, umor și poezie. Istorii ițcănene (1)

Sfințirea pietrei de temelie pentru cel dintâi locaș închinat Schimonahiei Elisabeta Lazăr, pustnica Giumalăului

Sfințirea pietrei de temelie pentru cel dintâi locaș închinat Schimonahiei Elisabeta Lazăr, pustnica Giumalăului
Sfințirea pietrei de temelie pentru cel dintâi locaș închinat Schimonahiei Elisabeta Lazăr, pustnica Giumalăului

„Nunta de Aur” la Fălticeni: Peste 40 de cupluri celebrate pentru 50 de ani de căsătorie în cadrul unui eveniment emoționant

„Nunta de Aur” la Fălticeni: Peste 40 de cupluri celebrate pentru 50 de ani de căsătorie în cadrul unui eveniment emoționant
„Nunta de Aur” la Fălticeni: Peste 40 de cupluri celebrate pentru 50 de ani de căsătorie în cadrul unui eveniment emoționant