Cei patru frați din satul Fetești, comuna Adâncata, care în urmă cu aproximativ trei săptămâni au provocat un scandal monstru printre consătenii lor, sunt împreună în arest.
La câteva zile după scandal, au fost arestați trei dintre frații Pușcașu, Florin, de 27 de ani, Radu și Tudor, ultimii doi în vârstă de 19 ani, iar ieri a fost încarcerat în celulele de la subsolul Inspectoratului de Poliție Județean Suceava și cel de-al patrulea frate, Sebastian, de 25 de ani.
Inițial, acesta a fost internat la Secția de Psihiatrie Burdujeni, întrucât existau indicii că ar suferi de afecțiuni psihice. Medicii psihiatri însă au stabilit că tânărul a comis faptele cu discernământ, Sebastian Pușcașu primind ordonanță de reținere pentru 24 de ore, iar ieri mandat de arestare preventivă. Acuzațiile: ultraj contra bunelor moravuri, violare de domiciliu, distrugere, lovire sau alte violențe și amenințare.
Duminică, 10 iulie, trei dintre frați, Florin, Sebastian și Radu, l-au agresat pe gestionarul unui bar din localitate. La fața locului s-a deplasat o echipă operativă din cadrul Poliției municipiului Suceava, precum și agenți ai posturilor de poliție Adâncata și Hânțești, care au aplanat scandalul și, pentru că suspecții nu erau de găsit, le-au pus citații la poartă, chemându-i la audieri a doua zi.
În timp ce echipa operativă se întorcea spre Suceava, la ora 23:45, polițiștii au fost anunțați prin 112 despre faptul că cei trei frați au atacat cu pietre casa paznicului comunal, distrugându-i geamurile și acoperișul din azbest. Oamenii legii s-au dus la fața locului, iar în timpul cercetărilor au fost sesizați că cei trei suspecți, cărora li s-a alăturat și cel de-al patrulea frate, Tudor Pușcașu, au atacat cu pietre și altă casă, distrugând geamul termopan de la o fereastră și acoperișul din tablă.
Pentru a încerca să scape de acuzații, cei patru frați și-au distrus ferestrele și ușile de la casa lor, precum și porțiuni din gard, vrând astfel să pară victime în toate aceste scandaluri. Polițiștii au însă indicii clare că vina le aparține în exclusivitate, mai mulți localnici din Adâncata reclamând că au fost amenințați sau agresați de aceștia.