Cei mai mulți dintre cumpărătorii Dacia care achiziționează mașini prin programul Rabla folosesc două sau trei vouchere, a declarat, joi, directorul comercial al Automobile Dacia, Fabrice Cambolive, cu ocazia lansării SUV-ului Duster.
Totodată, el a arătat că în prezent sunt mai mulți cumpărători care apelează la achiziția prin leasing și mai puțini cei care contractează un credit. Anul trecut, acest raport era invers.
Guvernul a decis, miercuri, să suplimenteze cu 195 milioane de lei bugetul alocat pentru derularea programului „Rabla”, pentru achiziționarea unui număr suplimentar de 50.000 vouchere utilizate la casarea mașinilor uzate.
Administrația Fondului de Mediu a anunțat, săptămâna trecută, că a epuizat toate cele 50.000 de tichete destinate persoanelor care-și casează mașinile mai vechi de zece ani.
În acest an, programului „Rabla” a început în 18 februarie, principalele modificări față de anii anteriori fiind faptul că în schimbul mașinii casate proprietarul primește un voucher care poate fi valorificat la liber, dar și posibilitatea de a folosi maximum trei astfel de cupoane pentru cumpărarea unei mașini noi. Prima de casare a rămas la 3.800 de lei.