BIBI GICALI! Nu contează că i-am anagramat numele, rămâne un brand, creat de unii care acum se leapădă de el, lăsându-ni-l nouă pe cap. Am citit zilele trecute rânduri ale unor gazetari de vârstă venerabilă… Unul își pune cenușă în cap pentru că i-a suflat în pânze, altul anunță că scrie pentru ultima dată despre el. E prea târziu, maestre! La ziarul matale de sport, o parte din generația aia de ziariști pe care zici că ai creat-o, a contribuit la crearea unei hidre, inclusiv cu sumedenie de prime pagini (ți-o amintești pe-aia cu Bibi Gicali înjunghiind porcu’?). Demersul ăsta cu tăcerea este cam defazat, fiindcă deja s-a trecut în cealaltă parte, aia cu somnul rațiunii care naște monștri. Acum, când unii ziariști devin elitiști, e de luptă în tranșee. Cu doi ani în urmă, inspirat de suporterii steliști care creaseră site-ul afaradinghencea.ro (câtă actualitate este în acest strigăt!), scriam la modul ideal despre un site care n-a fost creat niciodată, afaradinpresa.ro, un protest individual și neînsemnat prin care am ignorat personajul vreme de un an de zile. Între timp însă, nu mai are nevoie de nici o mediatizare, a înființat deja o televiziune, emisiunile încă îi lipsesc deocamdată. Iar pocăința asta tardivă mă lasă rece, fiindcă nu-i necesar să gâlgâi juma’ de sticlă pentru a simți greața. Uneori e de ajuns s-o adulmeci!
Acum trec la partea cu Hagi… Urmăresc reacția oamenilor pe bloguri, este importantă. Mulți își încep tirada cu “Hagi nu e bun ca antrenor, dar nu merita să fie tratat în halul ăsta”. Nu e nimeni infailibil în nici o profesie, cu atât mai puțin Hagi în ale antrenoratului, dar de unde știm noi cu atâta siguranță că nu e antrenor, nu genial, dar măcar unul bun?! Pentru că în astea două luni Steaua n-a strălucit, n-a făcut spectacol, n-a dat goluri cu ghiotura?! Dar oare Manchester-ul lui Sir Alex Ferguson cum o fi jucat în primii patru ani când n-a câștigat nici un trofeu?! Dacă ar fi făcut instrucție cu adversarii, nu ajungea să termine chiar și dincolo de locul 10! Și Mircea Lucescu a stat anul trecut pe sec, a fost păsuit și iată acum unde a ajuns… Dacă și Hagi ar fi avut răgaz câteva sezoane, să clădească nu să preia, atunci da, puteam să-i lipim o etichetă pe frunte. Fariseul Iancu de la Timișoara, pentru a nu se pune el însuși într-o lumină proastă, zice că patronul i-a asigurat toate condițiile. Care condiții?! A avut Hagi liniște în Ghencea?! Bibi Gicali a plecat ostentativ din tribună în minutul 15 al primei etape! L-a făcut de ocară în mod repetat, așa cum nu ar fi meritat nici un antrenor din liga a doua, dar nu realiza că de fapt se acuza de incompetență pe el însuși, prin ricoșeu. Păi dacă Hagi e așa prost, tu, care l-ai angajat, oi fi vreun deștept?! Vorba unui ziarist care reușit să evadeze din zona comercialului, eu nu pot construi o rachetă, dar pot angaja cei mai buni oameni s-o facă!
Și tot legat de condițiile alea… Care or fi transferurile de milioane de euro? Punând în balanță plecările sau venirile, Steaua lui Olăroiu cred că e peste cea de acum. Marea gaură este plecarea lui Thereau, care a fost compensată doar cantitativ (Neaga, Guriță, Zaharia), plus fundași (Emeghara încă nu a apucat să joace) și portar. E edificator ce a declarat despre lotul Stelei Olăroiu, care atunci când vorbește strict despre fotbal devine credibil. El spunea că, pe lângă postul de portar, care a fost rezolvat, Steaua ar mai avea nevoie de un vârf de atac și de un mijlocaș tehnic, de construcție. Păi când în zona centrală nu poți începe decât cu perechea Lovin-Petre (pentru Rădoi, atunci când nu e la Bologna, trebuie dispensă de la stăpânire ca să joace în linia mediană!), iar alternative nu sunt decât aproximativul Croitoru și încă necoptul Bicfalvi, chiar că te întrebi cum de sunt asigurate toate condițiile! Revin cu Șahtior ca exemplu… Confruntat cu nevoia de schimbare a lui Marica, patronul Ahmetov a băgat mâna la teșcherea și a adus nu unul, ci doi atacanți adevărați în loc: experimentatul Lucarelli, care se bate la baionetă cu fundașii și înscrie meci de meci, și Castillo, care le va rupe multora frânele, inclusiv în Liga Campionilor.
Concluzia mea este că actualul lot al Stelei, sub conducerea oricărui antrenor, poate cel mult aspira la încă un tur, la primăvară, în Cupa UEFA și un loc pe podium în campionat. Problema este că mulți dintre suporterii vechi vin la stadion cu amărăciunea în suflet, dar poate că soluția de a-l tempera pe acest Bibi Gicali, căci a scăpa de el e utopic, ar putea fi cea sugerată de Ilie Năstase: boicotul publicului! La stadion și la vot…
Fotbal pe paine
Cei ce i-au dat nume
Recomandări
Alessia Pop, câștigătoarea trofeului „Vocea României”: „M-am mutat în București ca să-mi urmez visul”
Profesorii suceveni, greu de mobilizat pentru evaluarea lucrărilor de la simulare
Mijlocașul Radu Ungurianu rămâne optimist după ce a suferit a doua ruptură a ligamentelor încrucișate





